Expo 2020 Dubai/Proiecte dedicate lui Brâncuşi, prezentate publicului internaţional din cadrul Pavilionului României
"Brâncuşi văzut în 145 de portrete" şi "Anotimpul tăcerilor" sunt proiectele prin care "Ziua Brâncuşi" a fost marcată sâmbătă la Pavilionul României la Expo 2020 Dubai, în parteneriat cu Muzeul Naţional "Constantin Brâncuşi.
Simona Halep, calificată în sferturi la Dubai, după o victorie contra Gabrielei Ruse
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 768.
Dubai anunţă că va reduce cu 30% emisiile de dioxid de carbon până la sfârşitul anului 2030
Autorităţile din Dubai au anunţat că derulează un program prin care vor reduce emisiile de dioxid de carbon cu 30% până la sfârşitul anului 2030, conform unui mesaj publicat duminică pe site-ul biroului de presă al guvernului, transmite Reuters.
Pasageri români, eroi în aer
Clipe de coşmar pentru pasagerii unui avion care avea ca destinaţie Dubai.
EAU prezintă ''cea mai rapidă şi mai scumpă'' ambulanţă din lume
Emiratele Arabe Unite (EAU) au prezentat vineri, în cadrul Expo 2020 Dubai, "cea mai rapidă şi mai scumpă" ambulanţă din lume, decorată cu 440 de diamante şi cu o viteză care atinge 400 de kilometri pe oră, informează EFE.
Casele de modă fac furori în Dubai
Case de modă consacrate din întreaga lume îşi prezintă în această perioadă colecţiile pe scenele luxoase din Dubai.
Anamaria Prodan s-a dus în Dubai, ca să uite de divorţul de Reghecampf! La Focus Sport, aflaţi cu ce se ocupă acum superba impresară
.
O expoziţie de 7 miliarde de dolari
Peste 190 de ţări sunt gata să-şi prezinte pavilioanele naţionale la Dubai Expo, prima expoziţie mondială organizată vreodată în Orientul Mijlociu.
Cel mai mare eveniment mondial după pandemie
Cel mai mare eveniment mondial de la începutul pandemiei şi-a deschis porţile.
Expoziţia universală de la Dubai 2020 se deschide vineri. Sunt aşteptaţi milioane de vizitatori timp de şase luni
Amânată anul trecut din cauza pandemiei, Dubai Expo 2020 promite să dezvăluie minuni în numeroase pavilioane şi speră să atragă turişti din lumea întreagă.
Expo 2020 Dubai/Prima Expoziţie universală din Orientul Mijlociu se va deschide în Dubai în umbra pandemiei de COVID-19
Prima Expoziţie universală organizată în Orientul Mijlociu, Expo 2020 Dubai, îşi deschide porţile pentru expozanţii din aproape 200 de ţări pe 1 octombrie, după ce a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de COVID-19, şi va dura până la 31 martie anul viitor, relatează luni Reut.
Imagini din timpul evacuării românilor din Afganistan, unii au ajuns deja în Dubai. MAE: 16 au plecat deja, mai sunt 27
O parte dintre românii blocaţi în infernul din Afganistan au reuşit să plece cu avioane militare străine.