Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, critică politica externă a guvernanţilor, pe care îi acuză că pun imaginea personală şi interesele politice înaintea obiectivelor naţionale. Senatorul reclamă lipsa unei strategii diplomatice şi invocă eşecurile privind Visa Waiver şi aderarea României la OCDE.
Într-un comentariu public, Petrişor Peiu susţine că România este tratată ca un stat de mâna a doua din cauza comportamentului reprezentanţilor săi în relaţiile internaţionale. Acesta critică atât întâlnirile diplomatice, cât şi contractele atribuite fără licitaţie.
„După alegerile americane de pe 3 noiembrie 2026 revine, în mod natural, întrebarea: de ce este România percepută ca un stat de mâna a doua în lume? Iar răspunsul e simplu: pentru că se comportă ca un stat de mâna a doua”, afirmă liderul senatorilor AUR.
Acesta îi menţionează pe Sorin Grindeanu şi Ilie Bolojan, întrebându-se dacă aceştia ar avea curajul să ridice problema vizelor americane sau a aderării la OCDE în discuţiile diplomatice.
Ce spune despre contractele atribuite fără licitaţie
Peiu aminteşte contracte de miliarde de euro acordate unor companii străine, despre care susţine că nu au adus rezultatele aşteptate. În opinia sa, asemenea înţelegeri şi evenimentele opulente nu pot ascunde problemele interne ale statului.
„contractele cu dedicaţie sau banchetele opulente nu pot ascunde realitatea , nu pot ascunde incompetenţa, proastă creşterea şi corupţia”, declară senatorul.
Ce ar trebui să însemne politica externă a României
În final, liderul AUR susţine că diplomaţia trebuie construită pe profesionalism, strategie şi viziune, nu pe gesturi de curtoazie excesivă.
„Politica externă se face cu diplomaţi de carieră, cu bune maniere, cu strategii şi viziune, cu limbi străine vorbite corect, cu modestia celui care se ştie îndreptăţit şi stăpân pe situaţie”, a declarat Petrişor Peiu.







