Emiratele Arabe Unite (EAU) au prezentat vineri, în cadrul Expo 2020 Dubai, "cea mai rapidă şi mai scumpă" ambulanţă din lume, decorată cu 440 de diamante şi cu o viteză care atinge 400 de kilometri pe oră, informează EFE.
Corporaţia Serviciilor de Ambulanţă din Dubai (DCAS) a prezentat automobilul "HyperSport Responder" produs pe plan local, dezvoltat de compania libaneză W Motors din Dubai, în valoare de 13 milioane de dinari emiratezi (3.170.223 euro), potrivit unui comunicat al Biroului de Informaţii din Dubai.
Una dintre cele şapte maşini de înaltă performanţă Lykan HyperSport din lume, "HyperSport Responder" accelerează de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 2,8 secunde şi atinge o viteză maximă de 400 kilometri pe oră, se arată în comunicat.
Automobilul, care a apărut pentru prima dată în filmul Fast & Furious 7, are "440 de diamante pe farurile LED din faţă, acoperişul interior este placat cu aur, iar interiorul maşinii este tapiţat cu piele cusută cu fir de aur", a precizat sursa citată.
Directorul executiv al DCAS, Khalifa bin Darrai, a declarat în comunicat că lansarea ambulanţei "reflectă poziţia unică a Dubaiului ca unul dintre oraşele de top din lume în ceea ce priveşte inovaţia".
Acesta a adăugat că "viteza şi capacităţile vehiculului pot reduce semnificativ timpul de răspuns în situaţiile de urgenţă şi pot asigura o intervenţie în timp util''.
Această ambulanţă, care se alătură flotei de 331 de ambulanţe din Dubai, include, de asemenea, primul afişaj holografic din lume cu control interactiv al circulaţiei, navigaţie prin satelit şi un sistem conectat la internet.
Sursa: Agerpres