Fostul şef de la permise Suceava a dat în judecată DNA
Fostul şef de la Permise şi Înmatriculări Suceava, Radu Obreja, acuzat de mai multe fapte penale în trei dosarediferite, a dat în judecată Direcţia Naţională Anticorupţie.
DNA pe firul afacerilor necurate
DNA s-a autosesizat după ancheta făcută de Recorder care vizează Biserica Ortodoxă Română.
DNA confirmă că a început urmărirea penală in rem cu privire la un proiect european, beneficiară fiind o firmă care a aparţinut lui Dan Barna şi soţiei sale
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a confirmat, joi, pentru „Adevărul” ca început urmărirea penală in rem cu privire la un proiect european care are ca beneficiar o firmă care a aparţinut lui Dan Barna şi soţiei sale.
Dosar penal privind modul în care au fost achiziţionate dozele de vaccinuri anti-COVID 19
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, marţi, că a înregistrat un dosar penal în care se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri împotriva COVID-19.
Concursuri trucate la primărie
DNA investighează caracatiţa din primăria din Timişoara.
Nelu Iordache, 11 ani şi 9 luni cu executare
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat la 11 ani şi 9 luni de închisoare, cu executare în dosarul autostrăzii Nădlac - Arad.
Liviu Dragnea, vacanţe penale
Liviu Dragnea nu scapă din vizorul DNA! Recent eliberat din penitenciar, fostul lider social-democrat este acum din nou în atenţia procurorilor anticorupţie.
Senatorul Eugen Pîrvulescu, cercetat de DNA, anunţă că susţine candiatura lui Florin Cîţu pentru preşedinţia partidului / În 8 iulie, Pîrvulescu a votat rezoluţia PNL Teleorman de susţinere a candidaturii lui Ludovic Orban
Senatorul Eugen Pîrvulescu, cercetat de DNA după ce ar fi cerut membrilor unor comisii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman să îi dea subiectele la concursuri organizate pentru posturi de asistent medical şi şofer, a anunţat, joi seară, că suţine candidatura lui Forin Cîţu.
Plângere penală pentru Florin Câţu
Documentul de partid, care conţinea parafa Guvernului, trimis de o consilieră a premierului, i-a adus lui Florin Cîţu o plângere penală la DNA.
Scandal în faţa DNA la sosirea lui Liviu Dragnea
Susţinătorii şi contestatarii lui Liviu Dragnea au făcut un adevărat scandal în faţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Scandal la DNA. Susţinătorii şi contestatarii lui Dragnea s-au îmbrâncit şi au aruncat cu ouă şi iaurt
Scandal înainte de audierea lui Liviu Dragnea.
Codrin Ştefănescu: Liviu Dragnea a fost convocat luni la DNA. "Teama de Dragnea transpiră prin toţi porii lor"
Liviu Dragnea a fost convocat luni la DNA, a anunţat Codrin Ştefănescu, unul dintre fidelii fostului lider PSD, duminică, într-o postare pe Facebook.