Un politist şi un avocat, reţinuţi de DNA

Fostul şef al Brigăzii Rutiere Bucureşti a fost reţinut de procurorii DNA. Împreună cu el, şi complicele lui, un comisar şef de poliţie, fost şef al biroului de accidente rutiere cu victime. Cei doi sunt acuzaţi de trafic de influenţă. Se pare că bărbaţii ar fi primit 3.000 de euro mită ca să scape de dosar penal un şofer prins băut la volan. Îi promiseseră că îl ajută şi să-şi recupereze carnetul.

Ion Şoricică, fostul Şef al Brugăzii Rutiere Bucureşti este unul dintre suspecţii în acest dosar penal. El este cel care a făcut legătura între şoferul prins băut la volan şi comisarul şef de poliţie Ion Joe Stoica.

Cei doi bărbaţi au fost duşi la sediul DNA pentru audieri.În trecut comisarul şef a avut o funcţie importantă. Ion Stoica a fost şeful biroului accidente rutiere soldate cu victime din Brigada Rutieră Bucureşti.

Fapta a fost comisă pe data de 8 ianuarie 2022 si practic a luat sfârşit acum când procurorii DNA au intrat pe fir. Cei doi bărbaţi sunt momentan reţinuţi pentru 24 de ore. Ion Şoricică, fostul şef al Brigăzii Rutiere Bucureşti în anii 90…este acum avocat dar are un trecut tumultos. La vremea respectivă, se pare că au apărut imagini cu el în timp ce dirija minerii veniţi în Capitală.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt