DNA investighează fapte de corupţie de peste 4 miliarde de euro

DNA investighează fapte de corupţie de peste 4 miliarde de euro

Procurorii DNA investighează mai multe fapte de corupţie care însumează un prejudiciu de peste patru miliarde de euro. Este declaraţia procurorului-şef al instituţiei, care face apel şi la voinţă politică pentru ca dosarele să aibă şi finalitate penală. Pandemia de Covid-19 a scos la iveală multe alte fapte de corupţie, recunoaşte chiar preşedintele României de această dată.

Patru miliarde de euro. Acesta este prejudiciul adus statului de cei pe care procurorii DNA îi investighează în prezent. Asta înseamnă echivalentul sumei recuperate de la cei inculpaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie în activitatea sa de 20 de ani. Pandemia de Covid-19 a contribuit la săvârşirea mai multor fapte de corupţie.

DNA aniversează 20 de ani de activitate. În tot acest timp aproximativ 15.000 de inculpaţi au fost trimişi în judecată. Printre ei se numără sute de primari şi directori de instituţii publice, parlamentari, zeci de miniştrii şi prim-ministrii, dar şi procurori şi judecători. De când a fost înfiinţată Secţia Specială de Investigare a Infracţiunilor din Justiţiei, DNA a pierdut dreptul de a investiga magistraţii, iar acest drept nu i-a fost dat înapoi nici după defiinţarea Secţiei Speciale.

Este şi motivul pentru care DNA spune că această decizie îi limitează puterea de a investiga fapte de corupţie la nivel înalt. Nici cei care se ocupă cu strângerea de informaţii nu mai sunt motivaţi să facă acest lucru, recunoaşte procurorul-şef.

Una dintre achiziţiile publice care trezesc semne de întrebare în prezent este contractul prin care Poliţia Română a cumpărat câteva sute de maşini de la o companie nemţească. Ceea ce a atras şi atenţia procurorilor.


Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt