Bulgaria a adoptat planul naţional pentru aderarea la zona euro în 2024, în ciuda disputelor din guvern
Guvernul Bulgariei a adoptat, vineri, un plan naţional pentru aderarea la zona euro de la 1 ianuarie 2024, menţinând cursul stabilit în ciuda disputelor care au apărut pe această temă printre partidele care formează coaliţia guvernamentală de la Sofia, relatează Reuters.
Aderarea Suediei şi Finlandei la NATO: Nu este posibil niciun progres fără măsuri concrete, avertizează Ankara
Turcia nu-şi va da acordul pentru aderarea Suediei şi Finlandei la NATO fără să obţină "măsuri concrete" din partea lor privind preocupările sale legate de securitate, a avertizat miercuri un înalt responsabil al preşedinţiei turce, potrivit France Presse.
Suedia şi Finlanda declară că discuţiile cu Turcia privind NATO continuă
Prim-ministrul suedez Magdalena Andersson a declarat luni că discuţiile dintre ţările candidate la NATO, Suedia şi Finlanda, pe de o parte, şi Turcia, membru NATO, pe de altă parte, cu privire la opoziţia Ankarei faţă de aderarea lor la alianţa nord-atlantică continuă, transmite dpa.
Germania se opune aderării Ucrainei la UE
După Franţa, o altă ţară se opune aderării Ucrainei la Uniunea Europeană! Este vorba de Germania.
Finlanda şi Suedia au depus cererea de aderare la NATO
Finlanda şi Suedia şi-au depus astăzi cererile de aderare la NATO.
Turcia nu vrea Finlanda şi Suedia în NATO
Turcia se opune aderării Finlandei si Suediei la NATO.
Preşedintele turc Erdogan avertizează că nu va aproba aderarea Finlandei şi Suediei la NATO
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni că nu va aproba aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, informează Reuters şi AFP.
Iohannis salută decizia Suediei de a aplica pentru aderarea la NATO: Alianţa noastră va fi mai puternică ca niciodată
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj în care anunţă că „România salută decizia Suediei de a aplica pentru aderarea la NATO”.
Finlanda şi Suedia, pregătite să adere la NATO
Suedia a anunţat în mod oficial cererea de aderare a NATO! Decizia vine după ce Finlanda şi-a exprimat dorinţa de adeveni membră NATO în contextul actualelor tensiuni la nivel global.
Preşedintele Finlandei povesteşte cum s-a desfăşurat discuţia cu Putin despre NATO: „Am rămas surprins că a fost atât de calm”
Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, a povestit la CNN cum s-a desfăşurat discuţia telefonică cu omologul său rus Vladimir Putin, în care l-a anunţat că ţara sa va trimite o cerere de aderare la NATO.
Finlanda va depune oficial cerere de aderare la NATO, a anunţat preşedintele Sauli Niinisto
Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, a anunţat astăzi că ţara sa va depune oficial cerere de aderare la NATO.
Preşedintele finlandez a discutat cu Putin despre planurile Finlandei de aderare la NATO
Preşedintele finlandez Sauli Niinisto i-a spus prin telefon preşedintelui rus Vladimir Putin despre planurile celor de la Helsinki de a adera la NATO, a declarat sâmbătă agenţia de presă Interfax, citată de Bloomberg.