Germania se opune aderării Ucrainei la UE

Germania se opune aderării Ucrainei la UE

După Franţa, o altă ţară se opune aderării Ucrainei la Uniunea Europeană! Este vorba de Germania. Cancelarul Olaf Scholz a anunţat că integrarea rapidă a Ucrainei în Uniunea Europeană nu ar fi corectă faţă de celelalte state membre care s-au pregătit ani întrgi pentru a deveni membre

Anunţul lui Olaf Scholz vine la câteva zile după ce şeful statului francez a spus că va dura , probabil, câteva ”decenii”
până când Ucraina va adera la Uniunea Europeană.

După anunţutile reprezentanţilor celor 2 state, ministrul ucrainean de externe a condamnat ambiguitatea mai multor
state membre UE în ceea ce priveşte poziţia faţă de intergrarea Ucrainei în UE.

Preşedintele Ucrianei a semnat la sfârşitul lunii februarie cererea de aderare la Uniunea Europeană, la doar câteva
zile de la invazia Rusiei în Ucraina. Şefii de stat a opt ţări au susţinut atunci acordarea rapidă a statutului de ţată membră a UE. Pentru a se alătura blocului comunitar, o ţară trebuie să îndeplinească însă mai multe criterii cunoscute sub denumirea de ”criteriile de la Copenhaga”. Printre acestea este şi cel conform căruia statele trebuie să respecte democraţia şi drepturile omului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: