Un bărbat a lovit cu maşina un poliţist care a vrut să-l oprească, apoi a fugit de la locul accidentului

Un bărbat a lovit cu maşina un poliţist care a vrut să-l oprească, apoi a fugit de la locul accidentului

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a lovit cu maşina un poliţist care a încercat să îl oprească, iar apoi a plecat de la locul faptei, a anunţat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj. 

Conform sursei citate, evenimentul a avut loc vineri seară, un şofer de 41 de ani, din oraşul Novaci, care conducea un autoturism în localitatea de domiciliu, refuzând să oprească la semnalul regulamentar efectuat de un poliţist rutier şi acroşându-l, acesta căzând pe partea carosabilă.

Şoferul a părăsit locul faptei, fiind ulterior identificat de poliţişti.

În urma evenimentului, poliţistul a primit îngrijiri medicale, precizează IPJ.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ultraj, iar bărbatul de 41 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 zile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt