Pregătirile pentru Ziua Naţională sunt în toi. În Poligonul Ghencea, s-au antrenat şi au repetat cei peste 2.000 de militari care vor defila mândri pe sub Arcul de Triumf de 1 Decembrie. Zeci de avioane de luptă, unele din Germania, Turcia şi SUA, vor survola cerul. Alături de militarii noştri, în pas de defilare vor fi şi sute de militari străini. Pentru prima oară la paradă vor participa şi militarii spanioli.
Anul acesta la parada dedicată Zilei Naţionale vor trece pe sub Arcul de Triumf peste 2.400 de militari şi de specialişti din sistemul naţional de apărare. Cei care vor veni la paradă sau o vor urmări din faţa micilor ecrane vor putea vedea şi peste 150 de mijloace tehnice, iar 40 de aeronave vor survola cerul Capitalei.
Pentru militari deflările de 1 Decembrie sunt momente unice. Şi anul acesta la paradă vor fi elemente noi.
Ca în fiecare an vor fi restricţii de circulaţie pe principalele artere care duc spre Arcul de Triumf. Poliţiştii le recomandă şoferilor să meargă pe rutele ocolitoare.
Marţi, 28 noiembrie, va avea loc repetiţia generală a Paradei de Ziua Naţională, la Arcul de Triumf. Restricţii de circulaţie vor fi de la ora 3 dimineaţa până la ora 13:00.