Jurnalista ucraineană Kateryna Kusmarova a ajuns să lucreze în zonele de război după ce a început să facă voluntariat şi să documenteze viaţa oamenilor afectaţi de invazia rusă.
La doar 17 ani, tânăra a rămas în Harkiv împreună cu familia, în condiţiile în care deplasarea devenise extrem de periculoasă. Ulterior, cunoştinţele de limba engleză au ajutat-o să colaboreze cu jurnalişti străini, mai întâi ca traducătoare voluntară, apoi în rolul de fixer, persoana care facilitează munca reporterilor în zonele afectate de conflict.
Kateryna Kusmarova a povestit, la Prima News, cum a făcut primii paşi spre jurnalismul de război şi cum experienţa voluntariatului a determinat-o să documenteze realitatea oamenilor care încercau să supravieţuiască bombardamentelor.
În primele luni ale invaziei, plecarea din oraş nu reprezenta o opţiune sigură pentru familia sa. Potrivit jurnalistei, ruşii bombardau infrastructura feroviară, iar deplasarea prin gări presupunea riscuri majore. Ea a amintit inclusiv tragedia din gara Kramatorsk, unde numeroşi oameni au murit în urma unui atac.
„În acel moment, nu am plecat din oraş împreună cu familia mea, pentru că era foarte dificil. Ruşii bombardau cu artilerie şi obuze gările. Din acest motiv, mulţi oameni au murit în gara din Kramatorsk.
Aşa că era foarte periculos să ne deplasăm. Erau foarte mulţi oameni acolo, sute de persoane, şi situaţia era extrem de periculoasă. Prin urmare, am decis să rămânem”, a relatat Kusmarova.
Voluntariatul a determinat-o să documenteze viaţa din timpul războiului
După ce a început să facă voluntariat, jurnalista spune că a devenit tot mai implicată în sprijinirea copiilor afectaţi de război. Această experienţă a făcut-o să îşi dorească să arate şi altora condiţiile în care trăiau oamenii din Harkiv.
„După ce am început să fac voluntariat, pur şi simplu nu puteam să-i las singuri pe acei copii, ştii? Aşa că am început să fac acele videoclipuri despre viaţa noastră de zi cu zi şi despre condiţiile în care trăiam în staţia de metrou”, a povestit ea.
Înregistrările prezentau viaţa cotidiană într-un oraş în care bombardamentele şi insecuritatea schimbaseră radical rutina locuitorilor. Staţiile de metrou deveniseră spaţii în care oamenii încercau să se adăpostească, iar imaginile realizate de tânără surprindeau condiţiile în care aceştia erau nevoiţi să trăiască.
Activitatea de voluntariat a apropiat-o treptat de jurnaliştii străini veniţi să relateze despre războiul din Ucraina. Pentru că vorbea engleză, Kusmarova a început să îi ajute cu traducerea şi organizarea interviurilor.
Cum a ajuns să lucreze ca fixer pentru jurnaliştii străini
La început, tânăra nu ştia că activitatea pe care o desfăşura avea o denumire profesională. Ea era invitată să organizeze interviuri scurte şi să faciliteze comunicarea dintre reporterii străini şi persoanele pe care aceştia doreau să le intervieveze.
„Ulterior, aşa am ajuns să cunosc profesia de fixer — o persoană care îi ajută pe jurnaliştii străini în zonele de pe linia frontului. Datorită faptului că ştiam engleză, am început să lucrez ca traducătoare voluntară. Pe atunci, nici măcar nu ştiam că această profesie se numeşte «fixer»”, a explicat jurnalista.
Un fixer îi poate ajuta pe reporterii străini să găsească interlocutori, să organizeze interviuri, să traducă declaraţii şi să se deplaseze în zone în care accesul este dificil. În timpul unui război, această activitate presupune şi cunoaşterea realităţilor locale, precum şi a riscurilor din teren.
Kusmarova a povestit că prima sa deplasare pe linia frontului a avut loc în 2022, în Prymychna Saltivka, un cartier din Harkiv. Înainte de război, acolo locuiau aproximativ jumătate de milion de oameni, potrivit relatării sale. Ulterior, numeroase locuinţe au fost avariate, iar condiţiile de trai au devenit extrem de dificile.
„Acolo locuiau aproximativ jumătate de milion de oameni, iar acum aceştia nu mai pot locui acolo, deoarece casele lor au fost avariate. Nu au căldură şi nici electricitate, bineînţeles”, a spus Kateryna Kusmarova.
Povestea sa arată cum voluntariatul, documentarea vieţii cotidiene şi colaborarea cu presa internaţională au condus-o spre jurnalismul de război.
Prima deplasare în apropierea liniei frontului a reprezentat un nou pas într-o activitate începută în timp ce încerca să înţeleagă şi să documenteze schimbările dramatice din propriul oraş.
