Programul Rabla Auto 2026 se redeschide în noiembrie. „Românii au o nouă şansă să primească sprijin pentru o maşină nouă”

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide în noiembrie. „Românii au o nouă şansă să primească sprijin pentru o maşină nouă”

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide marţi, 3 noiembrie, cu fonduri de 35,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3.200 de ecotichete. Înscrierile vor fi disponibile până la 31 decembrie sau până la epuizarea bugetului.

„De marţi, 3 noiembrie, de la ora 10:00, românii care nu au reuşit să se înscrie până acum au o nouă şansă să primească sprijin pentru o maşină nouă, mai puţin poluantă”, anunţă, joi, Ministerul Mediului, într-o postare pe Facebook.

Cea mai mare parte a bugetului, respectiv 25,6 milioane de lei, este destinată maşinilor pe benzină, GPL şi hibride. Suma acoperă aproximativ 2.550 de ecotichete. Sprijinul este de 10.000 de lei pentru autoturismele pe benzină şi GPL şi de 12.000 de lei pentru cele hibride.

Pentru maşinile electrice şi plug-in hibride sunt prevăzute 9,2 milioane de lei, adică aproximativ 600 de ecotichete. Valoarea acestora este de 18.500 de lei pentru electrice şi 15.000 de lei pentru plug-in hibride.

De asemenea, programul include 550.000 de lei pentru motociclete, echivalentul a aproximativ 55 de ecotichete. Sprijinul este de 10.000 de lei pentru motocicletele convenţionale şi de 15.000 de lei pentru cele electrice.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească solicitanţii

Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a explicat de ce au fost alocate fonduri suplimentare pentru această etapă.

„Pentru această nouă sesiune sunt puse la dispoziţie fondurile rezervate anterior pentru care nu au fost parcurse complet toate procedurile. Sunt bani care trebuie să ajungă la cetăţeni, nu să rămână blocaţi în proceduri administrative.

Ne dorim un program accesibil, eficient şi care să răspundă nevoilor reale ale românilor. Fiecare beneficiar în plus înseamnă un pas înainte către un transport mai curat şi un mediu mai sănătos”, a declarat ministrul Mediului, Natalia Intotero.

Pentru a beneficia de ecotichet, solicitanţii trebuie să predea la casare un autoturism vechi de cel puţin opt ani.

„Sunt valabile doar cererile descărcate din aplicaţia AFM începând cu 3 noiembrie, ora 10:00. Înscrierile sunt deschise până la 31 decembrie sau până la epuizarea fondurilor”, atrag atenţia oficialii de la Ministerul Mediului.

Afla mai multe desprerablabugetministerul mediului
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI