Accident cumplit a avut loc pe o şosea din Mehedinţi. O mamă şi fiica ei şi-au găsit sfârşitul după ce maşina în care se aflau s-a lovit de un cap de pod, a ricoşat pe şosea şi a fost izbită în plin de un TIR. La volan, era mama, care a pierdut controlul. Pentru cele două nu s-a mai putut face nimic. Atenţie! Urmează imagini care vă pot afecta emoţional!
Accidentul s-a produs pe drumul DN 56A, în afara localităţii Recea. Mama şi fiica, o tânără de 20 de ani, mergeau spre Calafat. La un moment dat femeia a pierdut controlul volanului. Maşina a lovit în plin un cap de pod şi de acolo a ajuns pe constrasens, sub roţile unui TIR.
Impactul a fost teribil. Din păcate, echipele de descarcerare le-au scos pe ambele femei fără viaţă din maşina distrusă. După producerea accidentului traficul în zonă a fost blocat o perioadă de timp.
Şoferul tirului a fost testat cu aparatul alcool test şi rezultatul a ieşit negativ. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.