De ce apar reacţii adverse după rapel
3 cazuri noi de infectare cu noua tulpină a coronavirusului au fost raportate astăzi, iar două dintre cele 3 persoane NU au călătorit recent în Marea Britanie.
3 cazuri noi de infectare cu noua tulpină a coronavirusului au fost raportate astăzi, iar două dintre cele 3 persoane NU au călătorit recent în Marea Britanie.
La Galaţi, campania de vaccinare anti covid este un haos! Programările din platformă nu se respectă iar cei care se programează prin call center află la centrul de imunizare că, de fapt, nu mai sunt doze.
Preşedintele Societăţii Române de Anestezie si Terapie Intensivă, Şerban Bubenek, atrage atenţia că în unele terapii intensive se întâmplă un non-sens medical: pacienţilor li se administrează prea mult oxigen, iar acest lucru poate duce foarte uşor la incendii.
Norul de praf din Sahara, care a survolat o parte a Europei, inclusiv România, a provocat o creştere a nivelului de poluare a aerului, anunţă serviciul european de monitorizare a atmosferei Copernicus, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a atras atenţia că în România nu se testează împotriva COVID-19, astfel că acest lucru ”dă o impresie falsă de siguranţă”.
661.
„A fost o întâlnire care doreşte să stabilească care sunt priorităţile profesioniştilor din sănătate, reprezentanţilor sindicatelor şi în primul rând care sunt nevoile în acest context complicat de sănătate publică ale pacienţilor din România, care au un acces îngreunat la se.
“Le putem centraliza, dar pot să vă spun că atât datele din România, cât şi datele de la nivel internaţional, în mod deosebit din Israel, arată şi aceste lucruri sunt menţionate şi în rezumatul caracteristicilor produsului, este o particularitate prezenţa prezenţa acestor parestez.
Un număr de noi trei centre de vaccinare vor fi disponibile în judeţul Sibiu începând de luni, 15 februarie, unul dintre acestea fiind amenajat în centrul comercial din comuna Şelimbăr, învecinată cu municipiul reşedinţă de judeţ, a anunţat, marţi, Instituţia Prefectului, printr-un.
Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, marţi, că la nivelul Ministerului Sănătăţii au dominat, în această perioadă, ''inacţiunea'' şi ''incapacitatea evidentă'' de a gestiona pandemia de COVID-19, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care social-democraţii au iniţia.
Pacienţii cu Covid 19 ar putea fi trataţi în curând cu două medicamente care promit să vindece boala în doar câteva zile! Speranţa vine din Israel, acolo unde sunt deja testate pe pacienţi aceste tratamente.
Patru pacienţi care au fost transferaţi după incendiul de la Institutul ''Matei Balş'' în cadrul altor secţii ale acestui spital şi în alte unităţi sanitare sunt în stare gravă, iar unul în stare staţionară gravă, conform unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, trans.
Ies la iveală noi probleme grave la spitalul mobil de la Leţcani.
Statele Unite dar şi ţările europene promit să accelereze campania de vaccinare pentru a combate la timp răspândirea noilor tulpini ale SARS COV 2.
Trei cazuri noi de infectare cu tulpina britanică au fost depistate în România.
Doar 3 persoane dintr-un eşantion de 179 care au fost vaccinate împotriva COVID nu au dezvoltat anticorpi, relevă datele preliminare ale primului studiu pe această temă, făcut de MedLife, potrivit unui comunicat de presă.
Vaccinurile produse de companiile Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca-Oxford pot fi administrate persoanelor care suferă de diabet, indiferent de tipul de diabet, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii.
Şeful echipei de anchetă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii aflată în Wuhan pentru a afla originea pandemiei Covid-19 a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că lanţul de transport al alimentelor congelate ar putea fi o posibilitate prin care s-ar fi răspândit noul coronavi.
Peste 100 de persoane aşteaptă de câteva ore la coadă la un centru de vaccinare de la spitalul Universitar din Bucureşti.
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, anunţă că, în cursul zilei de marţi, a primit cea de a doua doză de vaccin anti-COVID.
Mai mulţi oficiali ai OMS şi ai sistemului Covax au tras un semnal de alarmă faţă de excesul de pesimism cu privire la vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca.
Cu o ofertă de vaccinuri limitată şi cu sincope în livrarea lor, lumea este departe de scenariul ideal în care campaniile de vaccinare ar viza întreaga populaţie, indiferent de vârstă.
Polinezia Franceză a anunţat suspendarea turismului în aceeaşi zi în care era recomandată într-un articol din Men’s Journal ca destinaţie sigură şi goală de turişti.