Asociaţiile de pacienţi îşi doresc un acces sigur şi uşor la servicii de sănătate şi la medicamente

Asociaţiile de pacienţi îşi doresc un acces sigur şi uşor la servicii de sănătate şi la medicamente

„A fost o întâlnire care doreşte să stabilească care sunt priorităţile profesioniştilor din sănătate, reprezentanţilor sindicatelor şi în primul rând care sunt nevoile în acest context complicat de sănătate publică ale pacienţilor din România, care au un acces îngreunat la servicii de sănătate şi cred că o discuţie lămuritoare, cât să putem să aducem în Parlament iniţiative legislative care să sprijine rezolvarea problemelor, nu să pună obstacole, este absolut necesară. În mod evident, organizaţiile de pacienţi îşi doresc un acces sigur şi uşor la servicii de sănătate şi la medicamente. În România, datorită modului în care s-au organizat lucrurile, accesul a fost limitat, spitalele COVID au tratat exclusiv acest tip de pacienţi. Probabil că e momentul şi pentru România să treacă la schimbarea acestui concept, cum se întâmplă şi în alte ţări din UE, în care spitalele generale tratează în circuite separate atât pacienţii COVID, cât şi alte categorii de pacienţi, tocmai pentru a uşura accesul la servicii de sănătate. Reforma legislativă, care să stabilească clar domeniile sănătăţii publice într-o modalitate modernă, europeană, este clar susţinută de organizaţiile de pacienţi”, a afirmat Alexandru Rafila, după ce alături de alţi parlamentari PSD din comisiile de sănătate au avut marţi o întâlnire cu reprezentanţi ai principalelor organizaţii ale pacienţilor şi ai organizaţiilor sindicale din domeniul sănătăţii.

Social-democratul a mai spus că organizaţiile de pacienţi sprijină dezvoltarea unui Pact naţional pentru sănătate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt