GRAFICE. Nu mai suntem săracii Europei. România depăşeşte Grecia şi Polonia în topul bunăstării gospodăriilor europene
Profit.ro: Posibile noi zăcăminte de gaze în Marea Neagră. OMV Petrom începe testările la Cormoran West
Profit.ro: Decizie discretă a premierului. Fonduri pentru salarii, transferate din alte bugete ministeriale
Decizie istorică: Nu se mai interzic motoarele cu combustie nici în 2035, nici în 2040. Viaţa lor va fi, însă, diferită
Compromisul ales la maşini de Comisia Europeană pentru 2035: motoare cu combustie, dar numai în anumite condiţii
VIDEO. Economistul Octavian Jula, despre noile taxe aplicabile de la 1 ianuarie: Impactul va fi semnificativ pentru toată lumea. Cine vor fi cei mai afectaţi
Posibile noi descoperiri de gaze în Marea Neagră. Statul a prelungit cu 2 ani explorarea la Neptun Deep .
Bucureştiul primeşte cea mai mare finanţare europeană destinată transportului public: 400 de milioane de euro pentru linii modernizate, depouri şi noi vehicule
Ministrul Fondurilor Europene: Cererea de plată 4 din PNRR are întârzieri din cauza contestaţiei la CCR
Profit.ro: CSAT a respins vânzarea E.ON România către unguri. Decizia a fost luată în şedinţă secretă. Ce urmează?
A doua rectificare bugetară pe 2025: Guvernul taie cheltuieli, realocă fonduri şi menţine deficitul la 8,4% din PIB