Agenţia Europeană a Medicamentului spune că ar putea aproba noile vaccinuri împotriva variantei Omicron în 3-4 luni
Agenţia europeană de reglementare a medicamentului (EMA) a declarat, marţi, că ar putea aproba vaccinurile adaptate la varianta Omicron a coronavirusului în trei – patru luni, dacă este nevoie, însă aceasta spune că actualele seruri oferă în continuare protecţie, transmite Reuters.
Companiile farmaceutice au început să lucreze la noi vaccinuri ce ţintesc varianta Omicron şi ar putea fi disponibile în câteva luni
Companiile Pfizer-BioNTech, Moderna şi Johnson & Johnson au început să lucreze la vaccinuri anti-COVID-19 care ţintesc în mod specific varianta Omicron a noului coronavirus şi care vor fi produse dacă se va dovedi că serurile lor actuale nu sunt eficiente împotriva acestei noi variante, ce.
Tulpină nouă, vaccin nou
Compania americană Moderna anunţă că va dezolta o doză de rapel specială pentru tulpina africană.
Prima ţară din lume care şi-a vaccinat toţi cetăţenii cu cel puţin o doză
Întreaga populaţie eligibilă pentru vaccinare din Emiratele Arabe Unite a primit „cel puţin o doză de vaccin” împotriva COVID, marcând astfel o premieră la nivel mondial, a anunţat Ministerului Sănătăţii din această ţară.
Moderna a anunţat că va dezvolta o doză de rapel specială pentru varianta Omicron din Africa de Sud
Compania Moderna şi-a anunţat vineri intenţia de a dezvolta o doză de rapel specifică pentru noua variantă Omicron a COVID-19, detectată în Africa de Sud şi clasată „îngrijorătoare” de către OMS.
EMA nu planifică momentan adaptarea vaccinurilor contra noii variante SARS-CoV-2 din Africa de Sud
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat vineri că este prematur să planifice o adaptare a vaccinurilor actuale la noua variantă a virusului SARS-CoV-2 detectată recent în Africa de Sud, în contextul în care mai multe ţări şi regiuni au stopat sau restrâns numărul curselo.
Nicuşor Dan spune că îşi va face vaccinul anti-COVID săptămâna viitoare
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că săptămâna viitoare îşi va face prima doză de vaccin împotriva COVID-19.
Doi tineri, de 15 şi de 18 de ani, au murit de Covid-19 în ultimele 24 de ore. Ambii erau nevaccinaţi
Doi tineri de 15 şi 18 ani, confirmaţi cu Covid, au murit în ultimele 24 de ore, a anunţat vineri Grupul de Comunicare Strategică.
Cîţu: Am fost victimele propriului succes. Când am spus că se poate vaccina oricine cu buletinul, nu a mai fost de succes campania
Fostul premier Florin Cîţu a declarat, joi, că guvernul condus de el a făcut tot ce a putut pentru ca România să aibă acces la vaccin în acelaşi timp cu restul UE.
Rafila: Pentru România este mai importantă vaccinarea celor nevaccinaţi, nu administrarea dozei trei de rapel
Noul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că administrarea celei de-a treia doze de ser anti-COVID este importantă mai ales pentru ţările cu o acoperire vaccinală de 70 - 80%.
Diana Şoşoacă: Mă gândesc la proiectul domnului Arafat, cu armata lui de 90.000 de afgani şi tot felul de imigranţi, care va intra peste noi în case şi ne vaccina obligatoriu / Senatorul anunţă ”nesupunere civică” dacă se va impune vaccinarea obligatorie
Senatorul Diana Şoşoacă a vorbit, joi, în plenul Parlamentului, despre dictatura sanitară impusă în România, pe cale să fie dublată de o dictatură militară, odată cu instalarea guvernului condus de generalul Nicolae Ciucă.
Vladimir Putin a testat un vaccin anti-COVID sub formă de spray nazal: „Nu am simţit nimic”
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat miercuri că a testat un vaccin anti-COVID sub formă de spray nazal, ca parte a unui proces de „reimunizare”.