Guvernul a decis vineri prelungirea cu încă trei luni a măsurilor de intervenţie aplicate pe piaţa carburanţilor, inclusiv reducerea accizei la motorina standard. Hotărârea adoptată de Executiv menţine actualele reglementări până la 1 februarie 2027, în contextul situaţiei de criză de pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere.
Potrivit calculelor prezentate de reprezentanţii Guvernului, eliminarea reducerii accizei ar fi dus la o scumpire de aproximativ 85 de bani pe litru, ceea ce ar fi însemnat un cost suplimentar de circa 42 de lei pentru un rezervor de 50 de litri.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a confirmat că măsurile instituite prin Legea 162 din 2026 vor rămâne în vigoare şi în următoarele trei luni. Prelungirea situaţiei de criză se aplică începând cu 1 noiembrie 2026 şi este valabilă până la 1 februarie 2027.
Oficialul a explicat că decizia are în vedere efectele pozitive ale măsurilor deja aplicate, în special în ceea ce priveşte limitarea preţului motorinei.
„O măsură aşteptată de toată lumea pe care o confirm este cea care vizează prelungirea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului sau/şi a produselor petroliere, respectiv benzină şi motorină, instituită prin Legea 162 din 2026. Astfel, prin Hotărârea de Guvern de astăzi, durata situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, respectiv benzină şi motorină, se prelungeşte cu 3 luni, respectiv, de la 1 noiembrie 2026 până la 1 februarie 2027, potrivit Hotărârii adoptate astăzi de Guvernul României”, a declarat Dan Cărbunaru, potrivit News.ro.
Conform analizelor Ministerului Energiei, reducerea accizei aplicată la motorina standard este de 701,07 lei pentru fiecare 1.000 de litri, echivalentul unei diminuări de aproximativ 0,85 lei pe litru, TVA inclus.
Guvernul a prezentat şi un calcul privind impactul pe care l-ar fi avut expirarea măsurii asupra şoferilor. Raportat la preţul mediu de 10,9 lei pe litru, înregistrat la 12 octombrie 2026, motorina ar fi ajuns la 11,75 lei pe litru de la 1 noiembrie, dacă situaţia pieţei ar fi rămas neschimbată.
Diferenţa s-ar fi resimţit direct la alimentare. Pentru un rezervor de 50 de litri, şoferii ar fi plătit cu aproximativ 42 de lei mai mult.
Pe lângă reducerea accizei la motorină, prelungirea situaţiei de criză menţine şi restricţiile privind adaosul comercial. Acesta nu va putea depăşi nivelul mediu anual înregistrat în 2025, ajustat o singură dată cu rata inflaţiei. Celelalte prevederi ale cadrului legislativ adoptat pentru gestionarea crizei carburanţilor rămân, de asemenea, aplicabile.







