Ion Cristoiu a făcut o radiografie sinceră a presei din România în prezent, în cadrul podcastului „Pe drept cuvânt”, moderat de Florentin Ţuca. Jurnalistul este de părere că presa românească nu merită notă de trecere, iar principala cauză pentru calitatea slabă o reprezintă lipsa banilor.
„Eu am avut marele noroc de a lucra în presă în plinătatea vârstei. Aş compara, nu numai din punct de vedere al presei, anii '90, cu perioada de revoluţie rusă. Atunci a fost într-adevăr o perioadă extraordinară, mai ales pentru presă. Aş spune de 10. Acum nici nu pot să dau note, este proastă şi săracă. Sau poate că este proastă pentru că este săracă. Sunt multe cauze, principala cauză este că e săracă”, este de părere Ion Cristoiu.
Jurnalistul a povestit într-un interviu că a înfiinţat sau a condus de-a lungul carierei aproximativ 15 publicaţii şi că a fost atras de gazetărie încă din copilărie. Şi-a început cariera în 1968, colaborând cu publicaţii precum „Viaţa Studenţească” şi „Scînteia tineretului”. După 1989, a devenit o figură influentă a presei, conducând publicaţii precum „Express Magazin”, „Zig-Zag” şi „Evenimentul Zilei”, cotidian pe care l-a transformat într-unul dintre cele mai citite ziare din anii '90. Ulterior, a colaborat cu mai multe publicaţii şi posturi de televiziune, remarcându-se prin editorialele, comentariile politice şi analizele sale polemice.







