Agenţia europeană de reglementare a medicamentului (EMA) a declarat, marţi, că ar putea aproba vaccinurile adaptate la varianta Omicron a coronavirusului în trei – patru luni, dacă este nevoie, însă aceasta spune că actualele seruri oferă în continuare protecţie, transmite Reuters.
Vorbind în faţa Parlamentului European, directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentului, Emer Cooke, a spus că nu se cunoaşte dacă producătorii de vaccinuri vor trebui să-şi modifice serurile pentru a oferi protecţie împotriva Omicron, dar că EMA se pregăteşte pentru această posibilitate.
„Dacă ar exista o nevoie pentru a schimba vaccinurile existente, am putea fi într-o poziţie de a le aproba în trei până la patru luni”, spune ea.
„Companiile ce adaptează formulele lor pentru a include noua secvenţiere (...) vor trebui să dovedească că sistemul de producţie funcţionează, iar apoi vor trebui să efectueze teste clinice pentru a determina dacă chiar funcţionează în practică”, a afirmat Emer Cooke.