Misiune umanitară a Forţelor Aeriene Române pentru transportul unor pacienţi ucraineni în Danemarca
O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române efectuează, duminică, o misiune de transport umanitar, pentru preluarea şi transportul unor pacienţi ucraineni care vor fi trataţi în spitale din Copenhaga, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Aproape jumătate dintre pacienţii COVID-19 transferaţi în străinătate au decedat
Aproape jumătate dintre pacienţii cu COVID-19 trimişi de România la spitale din străinătate au decedat.
Criza Covid din Germania atinge cote dramatice. Ţara transferă pacienţi în stare gravă în străinătate pentru prima oară
Criza Covid din Germania atinge cote dramatice în contextul valului al patrulea care pune o presiune puternică pe sistemul său sanitar.
Incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti. Doi pacienti au murit carbonizaţi
Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti, care este unitate suport COVID, din primele date reieşind că doi pacienţi sunt decedaţi, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Bolnavii COVID-19 internaţi la Leţcani sunt transferaţi la alte spitale din cauza frigului
Pacienţii de la Spitalul Mobil de la Leţcani sunt transferaţi, miercuri, la alte spitale din Iaşi, din cauza frigului.
Patru bolnavi Covid, transferaţi în Italia
Patru bolnavi COVID aflaţi în stare gravă au fost transportaţi aseară în spitale din Roma şi Torino.
Tot mai mulţi români cu COVID în stare gravă, transferaţi în străinătate. Medicii germani sunt şocaţi că familiile unor pacienţi au refuzat ajutorul
Şase pacienţi bolnavi de Covid-19 au fost transferaţi, miercuri, cu o aeronavă militară a Forţelor Aeriene Germane în două spitale nemţeşti.
România trimite 18 bolnavi Covid în Germania
Germania preia o parte din bolnavii de COVID din România.
6 bolnavi de Covid, transportaţi în Germania
România trimite din nou pacienti in stare gravă în spitalele covid din Germania.
Experienţa unui medic trimis în Ungaria să coordoneze transferul românilor cu COVID-19: M-au întrebat de ce nu s-au vaccinat, nu am ştiut ce să răspund
Dr.
Ajutor pentru România
Cu sistemul sanitar aproape de colaps, cu mii de infectări zilnice, cu spitale arhipline, cu medici puţini şi epuizaţi,România primeşte ajutor nesperat din afară.
Alţi trei pacienţi cu COVID-19 sunt transferaţi în Polonia
Alţi trei pacienţi cu COVID-19 sunt transferaţi, marţi seară, în Polonia, la Lodz, a informat Ministerul Sănătăţii (MS).