Musk îi răspunde directorului ONU care a spus că 2% din averea sa ar eradica foametea: Dacă îmi arată cum, vând acţiunile Tesla
Elon Musk i-a răspuns într-un mesaj pe Twitter directorului Programului Alimentar Mondial al ONU, David Beasley, care a afirmat săptămâna trecută că doar 2% din averea miliardarului american ar rezolva problema foametei din lume.
Foşti şi actuali membri ai conducerii Tesla au vândut acţiuni ale companiei de sute de milioane de dolari
Un membru al consiliului de administraţie al Tesla, Ira Ehrenpreis, a vândut miercuri acţiuni ale companiei de peste 200 de milioane de dolari, după ce preţul acestora a depăşit pentru prima oară pragul de 1.
Tesla valorează peste 1.000 de miliarde de dolari, după o comandă de 100.000 de maşini. Cu cât a crescut averea lui Musk
Acţiunile producătorului de automobile electrice Tesla au urcat luni cu 12,6% după ce a încheiat un acord pentru vânzarea a 100.
Elon Musk: Primele Tesla vor ieşi în noiembrie pe poarta fabricii din Berlin
Tesla speră că livreze primele vehicule de la noua sa fabrică din Berlin cel mai devreme în noiembrie, dar va dura ceva mai mult să se ajungă la producţia de masă, a declarat sâmbătă directorul general Elon Musk, la un festival organizat la sediul uzinei, transmite Reuters.
Elon Musk a anunţat că Tesla "cel mai probabil" va accepta din nou plata în bitcoin
Cel mai probabil Tesla va accepta din nou plăţile în bitcoin, după ce va face o verificare a cantităţii de energie regenerabilă folosită pentru minarea de monede digitale, a anunţat miliardarul Elon Musk, director general al companiei, în cadrul unei conferinţe.
Germania încearcă să convingă Tesla să permită accesul altor producători auto la reţeaua sa de staţii de încărcare a vehiculelor electrice
Ministerul german al Transporturilor, Andreas Scheuer, încearcă să convingă Tesla că permită accesul altor producători auto la reţeaua sa de staţii de încărcare, pentru a facilita accesul posesorilor de vehicule electrice la acestea, transmite Reuters.
Grupuri ecologiste germane contestă oficial autorizaţia provizorie de construcţie a gigafabricii Tesla de lângă Berlin
Grupuri ecologiste germane au contestat oficial autorizaţia provizorie de construcţie a gigafabricii Tesla de lângă Berlin, acordată de autoritatea pentru mediu din Brandenburg, potrivit avocatului acestora, transmite Reuters.
Bogaţii lumii, care pe care
Elon Musk nu mai este al doilea cel mai bogat om al planetei.
Arestat pentru că şofa de pe bancheta din spate
Un şofer din Statele Unite a ajuns în spatele gratiilor pentru cea mai stranie infracţiune de circulaţie.
Tesla nu mai acceptă plata în bitcoin
Tesla a sistat vânzarea maşinilor sale electrice pe bitcoini, a anunţat CEO-ul companiei, Elon Musk.
Doi bărbaţi au murit în accidentul unei maşini Tesla; poliţia suspectează că vehiculul era pe pilot automat
Doi bărbaţi au murit în statul american Texas în accidentul unei maşini Tesla despre care poliţia spune că era pe pilot automat, au relatat duminică media din SUA, preluate de DPA.
Musk anunţă că vehiculele Tesla pot fi acum achiziţionate folosind bitcoin
Şeful producătorului american de automobile electrice Tesla, Elon Musk, a anunţat miercuri că un vehicul Tesla poate fi acum cumpărat folosind bitcoin, iar opţiunea va fi disponibilă în afara SUA ulterior în acest an, transmite Reuters.