
Fitness la sub zero grade
Au înfruntat temperaturile negative şi au ţinut să se încălzească la o lecţie de fitness în aer liber.

Ministrul sportului Eduard Novak şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă
Ministrul Sportului, Eduard Novak, medaliat cu argint la ciclism la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, a anunţat, joi, că se retrage din activitatea sportivă, el precizând că deocamdată nu ştie dacă această decizie este temporară sau definitivă.

O elevă de 11 ani din judeţul Iaşi a murit la scurt timp după terminarea orei de sport
Anchetă penală într-o localitate din judeţul Iaşi.

Crede în bine
Cu toţii suntem egali! Este deviza după care se ghidează oamenii buni de la Asociaţia CONIL.

A renunţat la visul ei pentru copii
O profesoara de sport din Alba a renunţat la carieră pentru a ajuta copiii predispuşi la obezitate.

Pârtiile de schi de la Obârşia Lotrului se deschid pe 17 Decembrie
Pârtiile de schi de la Obârşia Lotrului se vor deschide săptămâna viitoare, a anunţat, joi, pe pagina de Facebook, administratorul domeniului schiabil Transalpina, care a precizat că startul sezonului de iarnă va fi dat vineri, 17 decembrie, începând cu ora 9,00.

Spania, unde sportul este rege
Spania, unde zilele acestea are loc Campionatul Mondial de Handbal, nu şi-a câştigat oricum statutul de ţarăorganizatoare.

Avem baze sportive dar le lăsăm în paragină
Imaginile nepăsării vin de la Constanţa! În timp ce copiii şi tinerii nu au unde să descopere sportul şi să se antreneze, trei baze sportive din oraşul de la malul mării zac în mizerie, pline de bălării şi cu terenurile distruse.

CANOTORII IONELA ŞI MARIUS COZMIUC LE-AU ARĂTAT COLEGILOR STRĂINI DE LA DINAMO CUM SE TRĂIEŞTE ROMÂNEŞTE
Canotorii Ionela şi Marius Cozmiuc le-au arătat colegilor străini de la Dinamo cum se trăieşte româneşte cu ocazia Zilei Naţionale.

Hagi: România suntem toţi, fiecare poate înălţa drapelul cât mai sus
Fostul căpitan şi selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a transmis, miercuri, un mesaj cu ocazia zilei de 1 Decembrie în care afirmă că "România suntem toţi şi fiecare dintre noi poate înălţa drapelul cât mai sus" în domeniul în care activează.

Ana Maria Popescu a fost desemnată pentru a cincea oară cea mai bună spadasină a lumii
Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo în această vară, a fost desemnată cea mai bună spadasină a lumii, sâmbătă, de Federaţia Internaţională de Scrimă.

Se redeschid staţiunile de schi din nordul Italiei în ciuda numărului ridicat de infecţii COVID-19
Se redeschid staţiunile de schi din nordul Italiei în ciuda numărului ridicat de infecţii COVID-19.