Noul preşedinte al Agenţiei Naţionale Anti-Doping va continua 'linia toleranţei zero pentru dopaj'

Noul preşedinte al Agenţiei Naţionale Anti-Doping va continua 'linia toleranţei zero pentru dopaj'

Noul preşedinte al Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), Ştefan Rohnean, a afirmat, pe site-ul oficial al instituţiei, că va continua ''linia toleranţei zero pentru dopaj'' şi vrea să fie un ''garant'' al transparenţei în ceea ce priveşte cazurile de dopaj din sportul românesc.

''În ceea ce priveşte principalul obiect al activităţii Agenţiei, respectiv prevenirea şi combaterea dopajului în sport, voi continua linia toleranţei zero pentru dopaj. Nicio faptă ce contravine Codului Mondial Anti-Doping şi tuturor reglementărilor în vigoare nu va fi băgată sub preş, nu va fi trecută cu vederea. Alături de echipa ANAD, îmi propun să fiu garantul transparenţei în ceea ce priveşte cazurile de dopaj din sportul românesc şi sper ca întreaga suflare sportivă (şi nu numai), să îmi fie alături'', a spus Rohnean.

''De acelaşi sprijin sper să mă bucur, alături de echipa Agenţiei Naţionale Anti-Doping, şi în ceea ce priveşte cealaltă componentă a activităţii noastre, respectiv prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc. Vă asigur că în mandatul meu, atentatele la sănătatea sportivilor - de orice nivel - nu vor fi tolerate şi că voi face tot ce îmi stă în puteri să promovez un sport curat, liber de orice ingerinţe. Sunt pe deplin conştient de provocările constante care ne aşteaptă, dar în acelaşi timp, am ferma convingere că prin eforturi conjugate, prin muncă şi perseverenţă, le vom face faţă tuturor, împreună'', a adăugat noul preşedinte al ANAD.

Rohnean s-a arătat ''onorat'' să se alăture echipei Agenţiei Naţionale Anti-Doping şi comunităţii internaţionale ''care pune excelenţa multi-disciplinară în slujba unui sport curat şi a unui mediu competitiv cu şanse egale''.

Fostul director al Complexului Sportiv Naţional "Lia Manoliu" a subliniat că apreciază ''în mod deosebit'' nu doar nivelul de profesionalism al instituţiei în ansamblu, ci şi ''credibilitatea pe care Agenţia şi-a recâştigat-o sub conducerea fostului preşedinte, Cristian Balaj''.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: