Vor mai multe ore de sport în şcoală

Vor mai multe ore de sport în şcoală

De anul viitor, elevii ar putea avea mai multe ore de sport la şcoală. În loc de două ore pe săptămână vor face trei. Iar peste trei ani, Ministrul Sportului spune că elevii vor avea în orare chiar 5 ore de educaţie fizică. Lucru văzut cu ochi buni de şcolari şi specialişti, mai ales că mişcarea a pierdut tot mai mult teren în pandemie. Jumătate dintre copiii de până în 14 ani nu au mai făcut niciun sport, potrivit unui sondaj recent.

Reprezentanţii Consiliului Elevilor vor mai multe ore de sport în şcoală. Pentru că suntem cei mai sedentari din Europa, dar şi pentru că ocupăm al doilea loc la obezitatea infantilă. Numai că, şi de această dată, va putea apărea eterna problemă. Cum vom putea schimba programa şcoalară .. până anul viitor.

Şi profesorii de sport sunt de acord cu alocarea mai multor ore de educaţie fizică în şcoală.

Lipsa sportului poate duce la apariţia bolilor cardio-vasculare. Cât şi la alte probleme serioase.

În pandemie, doar 25% dintre copii au ieşit din casă la plimbare zilnic. Iar specialiştii spun că cei 10 mii de paşi
număraţi de telefonul mobil trebuie depăşiţi în fiecare zi a săptămânii

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt