În acest sfârşit de săptămână turiştii care vor ajunge pe Valea Prahovei sau în Poiana Braşov vor avea conditii
excelente de schi. Toate pârtiile sunt deschise, iar stratul de zăpadă atinge pe alocuri şi 60 cm. Hotelierii se întrec în oferte. Skipass asigurat pentru toată familia, mâncare gustoasă şi acces nelimitat la spa.
A nins mult la munte în această săptămână, iar zapada aşternută este perfectă pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
Este cea mai bună perioadă de când a început sezonul, iar hotelierii se aşteaptă la un număr foarte mare de turişti. Au pregătit oferte atractive, iar gradul de ocupare în unităţile de cazare este de peste 70%.
Bucătarii pregătesc cu drag cele mai delicioase meniuri. Muschiulet de vita impanat sau cotlet de porc cu mirodenii sunt preparatele cel mai comandate si apreciate de clinti.
Iar după o zi de distracţie pe pârtie şi o masă copioasă urmează clipe de relaxare la spa şi piscină.
Încercaţi însă să nu vă avântaţi pe poteci neştiute şi pregătiţivă cu grijă echipamentul de munte. Numărul accidentelor creşte de la an la an. În 2021 salvamontiştii au avut un număr record de intervenţii, aproape 7000, cu 30% mai multe decât în 2020.