Electrocasnicele vechi, foarte periculoase
Echipamentele electrocasnice vechi reprezintă un real pericol! Mulţi aleg să le ţină în casă sau le aruncă în natură,unde odată descompuse eliberează substanţe extrem de nocive.
Producţia sticlei de Murano, în pericol
Producătorii faimoasei sticle de Murano se află într-o situaţieâ de criză.
Tablou electric din spital, înlocuit după 60 de ani
Dupa 60 de ani de funcţionare, tabloul electric al Spitalului Victor Babeş din Timişoara a fost în sfârşit înlocuit.
Cum a ajuns un băiat de 16 ani să ucidă cu sânge rece. La 7 ani „prezenta pericol pentru ceilalţi copii“
Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa finală într-un dosar de omor în care a fost trimis în judecată un adolescent de 16 ani acuzat că a omorât o femeie pe care a tâlhărit-o pe stradă.
Au ieşit să facă surf şi au ajuns la un pas de moarte. Operaţiunea de salvare
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit la Marea Neagră cu două nave proprii pentru salvarea a şapte persoane care practicau sporturi nautice şi se aflau în imposibilitatea de a se întoarce la ţărm din cauza vântului puternic.
Avertisment al vicepreşedintelui Societăţii Române de Epidemiologie: Delta va infecta rapid tot ce mişcă. „Vom merge din val în val”
Pentru a doua zi consecutiv, numărul de noi cazuri de infecţie cu noul coronavirus a sărit de 2.
Familii întregi, chiar cu bebeluşi, ajung în spitale. Un medic avertizează: Vin în ultimul stadiu al bolii. Nu vă jucaţi cu viaţa!
Secţiile de terapie intensivă Covid din Bucureşti sunt pline non-stop, iar tendinţa este ca la spital să ajungă familii întregi, inclusiv cu bebeluşi de o lună, avertizează medicii.
Aerul poluat scurtează viaţa oamenilor cu şase ani şi ucide mai multe persoane decât fumatul, accidentele de maşină sau virusul HIV
Aerul poluant care provine din arderea cărbunelui are capacitatea să reducă viaţa a miliarde de oameni cu până la şase ani, potrivit unui nou raport, făcându-l astfel un ucigaş mult mai mare decât fumatul, accidentele de maşină sau virusul HIV, scrie The Guardian.
Şcolile, posibile focare de infecţie
Iniţial ocoliţi de boală, copiii sunt tot mai vulnerabili în faţa valului al patrulea al pandemiei.
Bombă ecologică la marginea Capitalei
La marginea Capitalei se află o adevărată bombă cu ceas, groapa de gunoi din Chiajna.
Reiterăm necesitatea testării tuturor elevilor, nu doar a celor nevaccinaţi
Consiliul Naţional al Elevilor a reiterat miercuri necesitatea testării tuturor elevilor, "nu doar a celor nevaccinaţi", astfel încât riscul de răspândire comunitară "să se limiteze cât mai mult".
Gest periculos al unor turişti pe Transfăgărăşan. Şi-au riscat viaţa pentru o fotografie cu un urs
Şoferul unei maşini care mergea pe Transfăgărăşan a oprit maşina pe marginea drumului pentru a fotografia de aproape doi urşi.