Cel mai periculos pedofil din Spania e român
286 de ani de închisoare cer procurorii din Madrid pentru un pedofil român de 50 de ani care este acuzat că a abuzat 24 de copii cu vârste între 4 şi 13 ani.
Arderile ilegale, bombe cu efect întârziat
Nivelul maxim de poluare a fost depăşit azi de 11 ori în Bucureşti.
”Moneda rusească”, jocul periculos din şcoli
Un nou joc periculos, promovat intens pe reţelele de socializare, face victime printre elevi.
Ucraina prinsă în laţul rusesc
Chiar şi dacă s-ar retrage trupele ruseşti de la graniţia cu Ucraina presiunea nu scade.
Kievul nu renunţă la planul de aderare la NATO
Rusia ar putea invada Ucraina în orice moment.
Boris Johnson susţine că o invazie rusă în Ucraina este posibilă ''în următoarele 48 de ore''
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat luni că situaţia este "foarte, foarte periculoasă" în Ucraina şi că o invazie rusă este posibilă "în următoarele 48 de ore", îndemnându-l pe Vladimir Putin să facă un pas înapoi din pragul "dezastrului", relatează AFP şi Reuters.
Masca, un deşeu periculos
Măştile sanitare şi-au făcut loc în viaţa noastră acum aproape 2 ani.
Au ars dealurile de pe Aleea Mănăstirii Dealul. Flăcările au fost la un pas de a se extinde la case
Pompierii din Dâmboviţa s-au luptat, din nou, cu un incendiu de vegetaţie.
România îşi retrage personalul dimplomatic din Ucraina
În urmă cu puţin timp Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că retrage personalul diplomatic din Ucraina! Astfel, a fost ridicat nivelul de alertă pentru această ară, iar membrii de familie ai personalului diplomatic şi consular din cadrul misiunilor diplomatice şi consulare ale Români.
Familia regretatului Steve Irwin, la un pas de o nouă tragedie. Fiul lui, în pericol de a fi atacat de un crocodil
Robert Irwin, fiul lui Steve Irwin, regretatului vânător de crocodili, şi-a văzut abilităţile puse la încercare după ce a fost urmărit de un crocodil în timp ce filma.
Metroul, sport extrem pentru nevăzători
Să fii nevăzător în Bucureşti e o adevărată provocare.
Sindicate italiene: Tranziţia la vehiculele electrice pune în pericol aproximativ 73.000 de locuri de muncă în Italia
Tranziţia la vehiculele electrice va pune în pericol aproximativ 73.