Kievul nu renunţă la planul de aderare la NATO

Kievul nu renunţă la planul de aderare la NATO

Rusia ar putea invada Ucraina în orice moment. Este avertismentul dur pe care oficialii americani îl lansează, ferm
convinşi că Moscova va lansa o ofensivă militară în următoarele zile. Pe fondul unui atac iminent al Rusiei,
autorităţile canadiene au luat o decizie fără precedent: trupele sale militare vor fi retrase din Ucraina. În acest timp, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie a declarat că ţara sa nu are de gând să-şi abandoneze planurile de aderare la NATO.

De teama izbucnirii unui conflict armat, ministrul canadian al Apărării a anunţat retragerea trupelor militare din Ucraina. Oficialul a menţionat că decizia este una temporară, fără să precizeze, însă, numărul soldaţilor relocaţi sau noul loc în care aceştia vor ajunge. Anunţul vine la doar două zile după ce autorităţile canadiene au decis închiderea ambasadei sale de la Kiev.

În acest timp, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie a clarificat afirmaţiile cu privire la posibilitatea neaderării ţării sale la NATO. Nelămurile au apărut după ce oficialul a declarat că Ucraina este dispusă să fie flexibilă în ceea ce priveşte obiectivul său de a se alătura alianţei militare atlantice, pentru a preveni un eventual război cu Rusia.

În timp ce preşedintele american Joe Biden l-a reasigurat pe omologul său de la Kiev că va avea parte de sprijinul său, Rusia continuă deplasarea trupelor către frontierele cu Ucraina. În acest context, Washingtonul avertizează în mod insistent că Moscova este gata să lanseze un atac militar de mare amploare în următoarele zile la graniţa ucraineană.

Ministrul de externe al Ucrainei a solicitat o reuniune de urgenţă cu reprezentanţii Rusiei şi ţările din Organizaţia
pentru Securitate şi Cooperare în Europa, în termen de 48 de ore. Şeful diplomaţiei ucrainene a acuzat Moscova că nu respectă angajamentele în materie de transparenţă militară şi nu oferă informaţii cu privire la deplasările trupelor sale la frontieră.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt