Reiterăm necesitatea testării tuturor elevilor, nu doar a celor nevaccinaţi

Consiliul Naţional al Elevilor a reiterat miercuri necesitatea testării tuturor elevilor, "nu doar a celor nevaccinaţi", astfel încât riscul de răspândire comunitară "să se limiteze cât mai mult".

CNE consideră că toţi elevii ar trebui să aibă acces la alternative educaţionale pentru şcoala faţă în faţă, dacă aceştia sunt încadraţi în anumite grupe de risc medical.

"Reiterăm necesitatea testării tuturor elevilor, nu doar a celor nevaccinaţi, astfel încât riscul de răspândire comunitară să se limiteze cât mai mult. De aceea, ştiind că şi persoanele vaccinate pot fi infectate cu COVID-19 şi pot prezenta forme uşoare sau asimptomatice, considerăm esenţial ca autorităţile să asigure testarea tuturor contacţilor direcţi ai persoanei infectate", afirmă CNE într-un comunicat remis presei.

Potrivit CNE, este "absolut necesar" ca statul să asigure protecţia tuturor elevilor aflaţi în situaţii de risc medical, adică a celor diagnosticaţi cu diverse boli cronice, "nu doar a celor cu afecţiuni asociate imunodepresiei, întrucât actul de vaccinare este unul independent de elev, care depinde în mod direct de acordul explicit al părinţilor".

"În acelaşi timp, considerăm inacceptabil faptul că nici până la acest moment Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii nu au semnat ordinul comun care reglementează regulile privind începutul noului an şcolar, deşi ne aflăm la mai puţin de două săptămâni de momentul 13 septembrie. De aceea, solicităm încă o dată predictibilitate în deciziile care privesc sistemul de educaţie, având în vedere că mii de unităţi de învăţământ vor fi nevoite să se pregătească pentru reînceperea cursurilor de pe o zi pe alta", se arată în comunicat.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt