Buluc de oameni la Sfântul Mercurie
Mii de oameni au mers azi la Biserica Sfântul Mercurie din Bucureşti.
Câteve zeci de persoane s-au strâns, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Victoriei pentru a manifesta împotriva premierului Florin Cîţu
Câteva zeci de persoane s-au strâns, sâmbătă seara, în Piaţa Victoriei ca să protesteze faţă de decizia premierului Florin Cîţu de a-l remania pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion, Evenimentul a fost anunţat cu câteva zile înainte de către mai multe organizaţii neguvernamentale car.
Iaşi, oraşul plin de cerşetori
România este plină de cerşetori.
Pagube uriaşe după un incendiu devastator
A fost panică noaptea trecută în oraşul Potcoava, din judeţul Olt.
Teroarea se intensifică pe aeroportul din Kabul
Mamele afgane renunţă la copii ca să-i salveze.
Focuri trase de talibani, lângă aeroportul din Kabul. Clarissa Ward, CNN: „Au biciuit oamenii, au tras cu armele în aer sau spre ei”
Reporterul CNN aflat în Afganistan, Clarissa Ward, a transmis, miercuri, de pe străzile din Kabul, descriind situaţia din capitala Afganistanului.
Imaginea disperării: Aproape 650 de afgani înghesuiţi într-un avion făcut să transporte de patru ori mai puţini oameni
Aproape 650 de afgani au fost evacuaţi din Kabul într-un singur transport, cu un avion militar american C-17 Globemaster III.
Mai mulţi oameni ar fi căzut dintr-un avion care îşi lua zborul de pe aeroportul din Kabul. Imagini cu puternic impact emoţional
Mai multe imagini cu puternic impact emoţional de pe aeroportul din Kabul au fost făcute publice luni.
Mii de oameni disperaţi să fugă din Afganistan creează haos pe aeroportul din Kabul
Mii de oameni disperaţi să fugă din Afganistan au încercat să se suie în avioane şi au provocat luni haos pe aeroportul din Kabul, la o zi după ce talibanii au preluat controlul asupra ţării asiatice, transmite EFE.
Pericol de incendii în Spania
Ministerul Afacerilor Externe a prelungit perioada de atenţionare de călătorie pentru românii care se află,tranzitează sau merg în Spania până pe 14 august! Agenţia Meteorologică din Spania a emis cod roşu decaniculă pentru sudul ţării iar din cauza temperaturilor ridicate riscul inc.
INFERNUL DIN GRECIA CONTINUĂ
Grecii ale căror case au fost distruse de incendiile devastatoare din ultimele zile sunt extrem de supăraţi peautorităţi! Aceşti spun că nu s-au luat toate măsurile care se puteau lua pentru a le fi salvate locuinţele dar şi pentru a stinge focul care face ravagii de zile întregi! În p.
Bloc în flăcări în cartierul Rahova
Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineaţă, într-un bloc din cartierul Rahova din Capitală.