PNL cere PSD să retracteze comunicatul privind deficitul bugetar şi acuză social-democraţii că interpretează în mod eronat datele Eurostat. În replică, PSD susţine că deficitul României a ajuns la 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.
Liberalii afirmă că precizările transmise joi de Ministerul Finanţelor contrazic interpretarea PSD şi clarifică semnificaţia indicatorilor europeni. PNL avertizează că astfel de dispute pot afecta credibilitatea României în faţa investitorilor.
„Atragem atenţia PSD că minciunile lansate în calitate de unic partid de guvernare pot avea efecte grave asupra credibilităţii României. Astfel de lucruri generează confuzie pe pieţele financiare şi în mediul de afaceri, care au primit până acum informaţii corecte că deficitul bugetar al României a scăzut semnificativ în ultimele 16 luni”, arată PNL într-un comunicat.
Ce susţine PNL despre deficitul bugetar
Potrivit liberalilor, deficitul bugetar al României la jumătatea anului a fost de 2% din PIB, iar ţara se află în grafic pentru atingerea ţintei anuale de 6,2% din PIB.
PNL invocă şi estimările agenţiilor internaţionale de rating: Moody’s anticipează un deficit de 5,8% din PIB, Fitch de 5,9%, iar S&P de 6,25%.
„PSD trebuie să abandoneze manipulările şi să treacă să guverneze, să îşi asume cu adevărat răspunderea şi să pregătească cât mai repede bugetul României pentru anul viitor”, transmit liberalii, care avertizează asupra consecinţelor întârzierii bugetului pentru 2027.
PSD acuză guvernarea Bolojan
Social-democraţii au susţinut joi că datele Eurostat arată un deficit de 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026, faţă de 7,7% din PIB la finalul trimestrului al doilea din 2025, în timpul guvernării Marcel Ciolacu.
„Eurostat a aprins lumina pe deficitul lăsat de guvernarea Bolojan! Datele publicate pe 21 octombrie arată că Guvernul Bolojan lasă în urmă un deficit de 9,2% din PIB (date ajustate sezonier), cel mai mare din Uniunea Europeană şi semnificativ peste deficitul de 7,7% din PIB înregistrat de Guvernul Ciolacu, la finalul celui de-al doilea trimestru din 2025.
Explozia deficitului la finalul guvernării Bolojan, de la 5,5% în primul trimestru din acest an, la 9,2% în trimestrul II, arată tentativa fostului premier de a ascunde datele dezastrului”, a transmis PSD.
Cele două partide oferă, astfel, interpretări diferite ale evoluţiei deficitului bugetar şi îşi atribuie reciproc responsabilitatea pentru situaţia finanţelor publice.







