Mii de oameni disperaţi să fugă din Afganistan creează haos pe aeroportul din Kabul

Mii de oameni disperaţi să fugă din Afganistan creează haos pe aeroportul din Kabul

Mii de oameni disperaţi să fugă din Afganistan au încercat să se suie în avioane şi au provocat luni haos pe aeroportul din Kabul, la o zi după ce talibanii au preluat controlul asupra ţării asiatice, transmite EFE.

Agenţia de presă citată mai relatează totodată că este posibil să se fi înregistrat cel puţin trei morţi pe aeroportul din Kabul în schimburi de focuri neidentificate.

Mareea de oameni a început să sosească încă de noaptea trecută pe aeroportul internaţional Hamid Karzai, din capitala afgană, mulţi dintre ei neavând nici măcar documente de călătorie sau viză.

Cei mai mulţi sunt oameni obişnuiţi care s-au grăbit să ajungă la aeroport mânaţi de ideea că SUA, care îşi evacuează personalul, îi va scoate din ţară şi pe afgani, a declarat pentru EFE un funcţionar al aeroportului sub rezerva anonimatului.

Pentru moment, nici forţele de securitate afgane şi nici luptătorii talibani nu şi-au asumat securitatea aeroportului, a adăugat el.

Zeci de persoane au fost lovite, printre care şi copii, după ce oamenii s-au îmbulzit pentru a ajunge pe pistă, unde staţionează mai multe avioane programate pentru o evacuare limitată a unor cetăţeni străini, a mai spus funcţionarul aeroportuar.

În prezent, toate zborurile de pe aeroportul internaţional Hamid Karzai sunt suspendate temporar, a informat într-un comunicat Autoritatea pentru Aviaţie Civilă din Afganistan.

''Nu vă apropiaţi de aeroport până când zborurile nu sunt reluate'', a transmis instituţia afgană.

În înregistrări video difuzate pe reţelele sociale pot fi observate sute de persoane care se împing şi se urcă unele peste altele pentru a sui în avion, iar în alte înregistrări pot fi auzite focuri de armă.

Într-o captură de ecran difuzată de postul local Tolo pe Twitter se văd trei cadavre întinse pe pământ, cu mesajul ''presupuse victime ale unui schimb de focuri pe aeroportul internaţional din Kabul în această dimineaţă'', însă informaţia nu a fost confirmată până acum, existând inclusiv speculaţii că cei trei oameni ar fi putut muri călcaţi în picioare.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt