Joe Biden va discuta cu alţi lideri din G7 despre eventuale sancţiuni suplimentare contra Rusiei
Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri că va discuta în această săptămână cu alţi lideri din G7 (principalele ţări industrializate ale lumii) despre eventuale sancţiuni suplimentare contra Rusiei, în urma invadării Ucrainei, informează Reuters.
Liderii din Polonia şi ţările baltice merg la Kiev
Preşedinţia de la Varşovia a anunţat miercuri că preşedinţii Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei se deplasează spre Kiev, unde se vor întâlni cu omologul lor ucrainean, Volodimir Zelenski, transmite Reuters.
Lideri mondiali condamnă uciderea de către ruşi a civililor neînarmaţi la Bucea şi Kiev
Lideri mondiali au condamnat, duminică, uciderea de către soldaţii ruşi a civililor neînarmaţi la Bucea şi în alte zone din regiunea Kiev, promiţând totodată că vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei.
Liderii UE fac apel la solidaritate şi acuză Rusia de crime de război
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au cerut crearea unui fond de solidaritate pentru a sprijini redresarea economică a Ucrainei după invazia rusă, la încheierea primei din cele două zile de discuţii desfăşurate joi la Bruxelles, informează vineri dpa.
Liderii UE vor aproba achiziţionarea în comun de gaze naturale, gaze lichefiate şi hidrogen înainte de iarna următoare
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor ajunge la un acord pentru a achiziţiona în comun gaze naturale, gaze lichefiate şi hidrogen înainte de iarna următoare, potrivit unei variante de lucru a comunicatului ce va fi aprobat la finalul summitul liderilor UE din 24-25 martie, in.
Premierul Poloniei îndeamnă lideri europeni, americani şi britanici să se deplaseze la Kiev în semn de solidaritate
Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, i-a îndemnat pe liderii ţărilor din Uniunea Europeană (UE), SUA şi Regatul Unit să se deplaseze în capitala Ucrainei în semn de solidaritate, informează joi dpa.
Oficiali europeni: Putin şi-a trimis luptătorii de elită din Forţele Speciale să elimine liderii politici din Ucraina
Rusia a înfiltrat luptători din Forţele Speciale, în Ucraina, în special la Kiev, cu scopul de a-i asasina, scoate din joc sau aresta pe liderii politici de vârf, spun oficiali europeni din domeniul apărării, relatează Jerusalem Post.
România reacţioneză la războiul din Ucraina
România condamnă ferm agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei.
Joe Biden şi Vladimir Putin sunt de acord să se întâlnească, anunţă Palatul Elysee
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, le-a propus lui Vladimir Putin şi lui Joe Biden, cu care a vorbit duminică la telefon, să aibă o întâlnire directă, iar liderii rus şi american au fost de acord în principiu cu acest summit, anunţă Palatul Elysee.
Rusia ar pierde accesul pe pieţe financiare şi la produse avansate dacă ar invada Ucraina
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dezvăluit unele detalii despre sancţiunile ce ar fi impuse Rusiei dacă aceasta ar invada Ucraina, şefa executivului european arătând că Moscovei i-ar fi tăiat accesul pe pieţele financiare internaţionale şi la produse de export impor.
Liderii UE discută azi la Bruxelles despre Rusia. Ursula von der Leyen: Avem pregătit un pachet „robust şi cuprinzător” de sancţiuni
Liderii Uniunii Europene se întâlnesc astăzi la Bruxelles pentru a discuta despre actuala criză de securitate de la graniţa Rusiei cu Ucraina.