
Proiecte de peste 80 de milioane de lei pentru creşterea securităţii la incendiu în nouă spitale
Proiecte în valoare de peste 80 de milioane de lei cu TVA pentru creşterea securităţii la incendiu în nouă spitale din Capitală se află pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi.

Explozie urmată de incendiu în satul Saru; trei persoane rănite
O explozie urmată de incendiu s-a produs, marţi, într-o gospodărie din comuna Valea Mare, sat Saru, trei persoane fiind rănite, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.

Incendiu în ziua de Paşte
Incendiu cu degajare mare de fum în ziua de Paşte, la clădirea Halelor Centrale din Ploieşti.

Explozie urmată de un incendiu la internatul unui liceu din oraşul Călan
O explozie, urmată de un incendiu, s-a înregistrat, în noaptea de duminică spre luni, la internatul unui liceu din oraşul Călan, focul fiind limitat imediat datorită intervenţiei prompte a unui voluntar care îşi desfăşoară activitatea la Detaşamentul de pompieri din municipiul Hunedoa.

Incendiu într-un apartament din municipiul Piatra-Neamţ; 7 persoane s-au autoevacuat
Un incendiu a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, într-un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc din municipiul Piatra-Neamţ, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

Incendiu puternic la un depozit de produse petroliere în apropierea frontierei ucrainene
Un mare depozit de produse petroliere era în flăcări luni la Briansk, oraş din Rusia în apropierea frontierei cu Ucraina, au raportat autorităţile ruse, fără a preciza motivele incendiului, informează France Presse şi Reuters.

Dolj: Două persoane intoxicate cu fum şi o casă distrusă, în urma unui incendiu pornit de la o lumânare
Două persoane din Craiova au ajuns la spital, duminică, intoxicate cu fum după ce locuinţa le-a fost cuprinsă de un incendiu produs din cauza unei lumânări care a fost lăsată nesupravegheată.

Incendiu la centrul comercial "Casa Afacerilor" din Roman; marfa din 26 standuri a fost distrusă
Un incendiu izbucnit, duminică, la centrul comercial "Casa Afacerilor" din municipiul Roman a distrus marfa din 26 standuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Doi fraţi din Doljeşti au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa
Doi fraţi din comuna Doljeşti, o femeie de 61 de ani şi un bărbat de 63 de ani, au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Incendiu într-o zonă protejată din Delta Dunării. Flăcările s-au extins în apropierea unei localităţi
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă într-o zonă protejată a Deltei Dunării.

A ars fabrica lui Iskandarani
Un incendiu de proporţii a izbucnit aseară la o hală industrială din Timişoara.

Primele indicii după uriaşul incendiu de la fosta fabrică de ţigări. Lucrări neautorizate de compartimentare a clădirii
Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiş, a anunţat că primele rezultate ale anchetei cu privire la incendiul de la fosta barică al lui Zaher Isjandarani: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu şi lucrări neautorizate de compartimentare a clădirii.