Gospodărie distrusă de un incendiu la Rozvnov; misiunea pompierilor a durat 5 ore

Gospodărie distrusă de un incendiu la Rozvnov; misiunea pompierilor a durat 5 ore

O gospodărie din oraşul Roznov a fost distrusă de un incendiu care a izbucnit, miercuri dimineaţă, din cauza unui scurt circuit electric la o priză defectă.

La locul solicitării au fost alocate două echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Piatra-Neamţ şi voluntarii SVSU Roznov care au constatat că incendiul se manifestă generalizat la o locuinţă cu posibilitatea propagării la ale două locuinţe învecinate.

"Forţele de intervenţie au acţionat pentru protejarea celor două locuinţe învecinate şi pentru stingerea flăcărilor ce au mistuit o casă cu mansarda. Au ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi şi bunurile materiale din interiorul locuinţei", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

La momentul izbucnirii incendiului, în interiorul locuinţei nu se aflau persoane.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt