Incendiul de la crama din Ceptura a fost pus intenţionat; un bărbat a fost reţinut

Incendiul de la crama din Ceptura a fost pus intenţionat; un bărbat a fost reţinut

Incendiul care a izbucnit, sâmbătă seară, la o cramă din comuna prahoveană Ceptura a fost provocat intenţionat, un bărbat de 28 de ani, bănuit de comiterea faptei, fiind reţinut de poliţişti.

Potrivit datelor comunicate AGERPRES de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pompierii au stabilit drept cauză a incendiului "folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera evenimentul".

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a fost identificată o persoană bănuită de comiterea faptei, un bărbat în vârstă de 28 de ani din comună, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

În urma probatoriului administrat, faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca el să fie prezentat unităţii de Parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Urlaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere.

Incendiul s-a manifestat la acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 400 mp.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt