Focul le-a distrus casele.
Trei gospodării din localitatea Asău, între care două case de locuit, au fost afectate sâmbătă de un incendiu, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.
Din cauza crizei gazelor din Republica Moldova, focul veşnic de la Complexul Memorial „Eternitate” a fost deconectat temporar
Criza energetică din Republica Moldova se accentuează.
Biserică în flăcări
Un incendiu puternic a izbucnit în interiorul unei biserici ortodoxe române aflate în sudul Romei.
Olt: Patru persoane, cu vârste între 57 şi 83 de ani, au ajuns la spital în urma unui incendiu produs după folosirea unor lichide inflamabile pentru aprinderea focului în sobă
Patru persoane, cu vârste cuprinse între 57 şi 83 de ani, din judeţul Olt au ajuns la spital, după ce au fost rănite într-un incendiu, provocat de folosirea unor lichide inflamabile pentru aprinderea focului în sobă.
Incendiu devastator la o carmangerie din Caracal. Au ars materiale şi echipamente dintr-o hală de 150 metri pătraţi
Un puternic incendiu s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, 16/17 octombrie 2021, la o carmangerie din municipiul Caracal.
Scene de război în Liban
Scene de război în Liban! Cel puţin şase oameni au murit, iar 30 au fost răniţi după ce, în timpul unui protest, lunetişti şi bărbaţi înarmaţi au tras în mulţime, iar maifestanţii au răspuns cu lansatoare de grenade şi puşti de asalt.
Arme de foc confiscate de autorităţi, transformate într-un loc de joacă pentru copii în Peru
Autorităţile din Peru au găsit o modalitate ingenioasă de a folosi armele confiscate de forţele de ordine, transformându-le într-un loc de joacă pentru copiii din capitala Lima, scrie Reuters.
4 maşini au ars într-o parcare
Incendiu devastator, aseară, într-un cartier din Galaţi! Flăcări înalte până la cer au mistuit nu mai puţin de 4 maşini aflate într-o parcare.
Cinci maşini au ars în parcarea unui bloc din Galaţi. Pompierii iau în calcul că focul ar fi fost pus intenţionat
Cinci maşini au ars în parcarea unui bloc din zona centrală a municipiului Galaţi.
Pacienţi resuscitaţi pe iarbă
7 pacienţi au murit şi peste o sută au fost evacuaţi, pe geamuri, prin fum, după ce un incendiu a izbucnit în Spitalul de boli infecţioase din Constanţa.
Îşi caută cu disperare rudele
Statul român a eşuat în misiunea de a-şi proteja cetăţenii.
Incendiu la Spitalul de Boli infecţioase din Constanţa. Surse: 9 morţi
Un incendiu a izbucnit, vineri, la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, la secţia de terapie intensivă.