O pădure arde de două zile

O pădure arde de două zile

Flăcări care ard încontinuu de două zile. Se întâmplă într-o pădure din localitatea băcăuană Oituz, acolo unde mai bine de 12 hectare de vegetaţie au fost cuprinse de un incendiu devastator. Este a treia zi în care zeci de pompieri luptă cu flăcările într-o zonă de munte extrem de greu accesibilă. Intervenţia este cu atât mai periculoasă cu cât în zonă se află muniţie neexplodată încă din timpul Primului Război Mondial.

Primele flăcări au apărut duminică în jurul orei 18. Nu a durat mult până ca în inima pădurii de pe versantul Piatra Şoimului să se declanşeze iadul. Din cauza vegetaţiei uscate, incendiul s-a extins extrem de repede, pe o suprafaţă de 12 hectare. Este deja a treia zi de când coşmarul continuă, iar pompierii nu ştiu când va fi finalizată intervenţia.

Totul are loc într-un ocol privat de lângă localitatea Oituz, într-o pădure care se află foarte aproape de casele de la marginea satului.

În după-amiaza zilei de ieri a intervenit în zonă şi o aeronavă Spartan a Forţelor aeriene, care a încercat lichidarea
incendiului cu 6.000 de litri de apă. Efortul, însă, nu a fost suficient. Se intervine şi cu vehicule 4x4, singurul mijloc prin care pot fi aduse pe culmea muntelui cuburi de apă de 1.000 de litri, necesare pentru intervenţie.

Deşi o bună parte a incendiului a fost lichidat, încă mai sunt numeroase focare izolate, la care, din cauza terenului
accidentat, pompierii nu pot ajunge. Cât despre cauza incendiului, aceştia nu au, momentan, vreun indiciu. Tot ce
speră acum pompierii este ca vântul să nu se intensifice şi să răspândească flăcările încă existente.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt