Profit.ro: Guvernul pregăteşte zonele cu restricţii sau taxe pentru maşini, în Bucureşti şi alte 12 mari oraşe
România este o ţară cu exploatări multe şi vechi de gaze, faţă de alte ţări din Europa, ne va costa scump reducerea emisiilor de metan, spun specialiştii
Aplicarea regulamentului european pentru reducerea emisiilor de metan ar putea duce la o creştere a preţurilor la gaze naturale cu până la 31 la sută şi a importurilor cu până la 25 la sută, a arătat la Prima News Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.
Dubai anunţă că va reduce cu 30% emisiile de dioxid de carbon până la sfârşitul anului 2030
Autorităţile din Dubai au anunţat că derulează un program prin care vor reduce emisiile de dioxid de carbon cu 30% până la sfârşitul anului 2030, conform unui mesaj publicat duminică pe site-ul biroului de presă al guvernului, transmite Reuters.
Europenii sunt dispuşi să plătească în plus pentru maşini noi cu emisii mai reduse
Peste trei sferturi dintre europeni (76%) consideră că producătorii de maşini ar trebui să fie obligaţi legal să reducă emisiile de la maşinile noi cât de mult se poate tehnologic, în timp ce aproape două treimi (65%) ar fi dispuşi să plătească până la 500 de euro în plus pentru .
COP26: Premierul Modi anunţă că India îşi propune să atingă neutralitatea emisiilor până în 2070
Premierul indian Narendra Modi a anunţat luni că ţara sa va ajunge la emisii zero de dioxid de carbon în 2070, o dată mult mai târzie decât cea stabilită de alţi poluatori, relatează Reuters şi AFP.
Ţările nu îşi ating obiectivele climatice. Cu cât trebuie să reducem emisiile pentru a menţine încălzirea globală sub 1,5 grade Celsius
Aproape 200 de ţări s-au angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră pentru a preveni cele mai grave consecinţe ale crizei climatice, însă există încă un decalaj uriaş între ceea ce s-a promis şi ceea ce oamenii de ştiinţă spun că este necesar, potrivit unui raport realiz.
Au crescut din nou emisiile de CO2 în cele mai bogate ţări ale lumii. Preţul cărbunelui s-a majorat cu aproape 200% faţă de 2020
Emisiile de carbon au revenit la niveluri mari, iar ponderea acestora a crescut din nou în cele mai bogate 20 de naţiuni din lume, potrivit raportului anual privind transparenţa climatică, care este realizat în conformitate cu Convenţia Cadru a ONU privind Schimbările Climatice.
Criză climatică. Incendiile de vara aceasta au generat un nivel record al emisiilor de carbon
Incendiile masive care au lovit vara aceasta părţi importante ale emisferei nordice au condus la un nou record de emisii de carbon, potrivit datelor furnizate marţi de Serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus al Uniunii Europene, citate de CNN.