ANPC pierde definitiv primul proces cu băncile. Care a fost obiectul procesului şi cum îi afectează pe consumatori
Bacşişul fuge de risc
Odată cu fiscalizarea, bacşişul pare să fi intrat în pământ.
Băncile vin cu soluţii
Băncile româneşti vin cu soluţii pentru clienţii cu dificultăţi financiare.
Blue Air amână lansarea unor zboruri din baza de la Iaşi până pe 15 iulie 2022
Blue Air va amâna lansarea unor zboruri selectate de la baza din Iaşi până pe data de 15 iulie 2022, iar toţi clienţii afectaţi vor fi anunţaţi din timp, astfel încât să îşi poată adapta planurile de călătorie în mod eficient şi cu minimum de inconveniente, a anunţat compania î.
Rate mai mari la credite
După avalanşa de scumpiri la utilităţi şi alimente, vom plăti mai mult şi la bănci.
Trei bărbaţi care aprovizionau consumatorii de droguri din Piteşti şi Bucureşti au fost reţinuţi
Trei bărbaţi, suspectaţi că aprovizionau consumatorii de droguri din judeţul Argeş şi municipiul Bucureşti, au fost reţinuţi în urma unei acţiuni coordonate de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT.
Piteştiul riscă să rămână fără gaze
Piteştiul este la un pas să rămână fără căldură şi apă caldă! Totul după ce peste trei mii de clienţi nu au achitat facturile, iar datoriile s-au tot adunat.
Trei sferturi din furnizorii de gaze pentru clienţii casnici au ieşit din piaţă. Chisăliţă: Au rămas doar 20, din cei 80 care erau anul trecut
Trei sferturi din furnizorii de gaze pentru clienţii casnici au ieşit din piaţă, a informat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, precizând că au rămas doar 20, din cei 80 care erau anul trecut.
Exporturile Gazprom au crescut în 2021, dar cele spre Europa au fost sub aşteptări
Exporturile de gaze naturale ale Gazprom către clienţii din afara fostei Uniuni Sovietice au crescut anul trecut cu 5,8 miliarde metri cubi (bcm), la 185,1 bcm, în timp ce livrările spre Europa şi-au ratat probabil obiectivul, transmit Bloomberg şi Reuters.
Viena încearcă să atragă clienţii înapoi în magazine, după lockdown
Municipalitatea din Viena lansează un program de 4 milioane de euro menit să ajute comerţul, încurajându-i pe oameni să revină în magazine după lockdownul de trei săptămâni, relatează miercuri dpa.
Doi clienţi au mers să cumpere droguri de la un traficant în timp ce procurorii îi percheziţionau casa. Unul venea direct de la DIICOT
În timp ce îi percheziţionau casa unui traficant de cannabis din Capitală, joi, procurorii DIICOT au fost surprinşi de doi clienţi ai acestuia, care veniseră să cumpere droguri, conform unui program bine stabilit.