
Cătălin Drulă, despre demiterea directorului CFR: Actul de management se judecă la rece. Pentru mine subiectul e încheiat
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a fost întrebat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă de la minister, dacă îl va demite pe şeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, după ce acesta a avut o ieşire nervoasă faţă de un jurnalist, în urma blocajelor trenurilor de joi.

Întârzieri şi de 10 ore la CFR
A fost haos pe calea ferată noaptea trecută şi în această dimineaţă! Întârzierile trenurilor au ajuns până la 600 deminute! Trenul care trebuia să ajungă de la Mangalia la Bucureşti a atins acest record, după ce noaptea trecută s-a oprit în câmp, la Fundulea.

Cîţu cere demiterea directorului CFR: Dacă lucra la Guvern, acum era acasă. Cătălin Drulă îi ia apărarea: Nu a dormit toată noaptea
Premierul Florin Cîţu a scris un mesaj, pe Facebook, adresat ministrului Transporturilor, în care îi sugerează că directorul CFR, Ovidiu Vizante.

Directorul CFR Călători explică reacţia legată de trenul abandonat în câmp: „Un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii”
Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a explicat reacţia pe care a avut-o joi dimineaţă în legătură cu trenul rămas opt ore în câmp.

Directorul CFR, după ce 30 de copii au stat blocaţi 8 ore în tren: „De ce mă întrebaţi pe mine? Vor primi apă când ajung la Bucureşti”
Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineaţa, la Antena 3, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluţie pentru trenul blocat în câmp şi a reacţionat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluţie pentru cei 30 de copii care au stat opt .

CFR a scăpat la limită de o ruşine istorică în Gibraltar! La Focus Sport, de la 19 fără trei minute, aflaţi cum a reacţionat Şumudică la pauză, pentru a-şi motiva jucătorii
.

CFR Cluj şi-a aflat posibila adversară din al treilea tur preliminar din Champions League. Ardelenii vor avea ocazia să se răzbune pe Young Boys Berna. Detalii, astăzi la Focus Sport de la 19 fără trei minute
.

CFR CLUJ - FC ”U” CRAIOVA 3-2. PETRILA MARCHEAZĂ PRIMUL GOL DE LA REVENIREA ÎN LOTUL CAMPIOANEI
Minutul 75: GOL CFR! Păun porneşte o acţiune în banda stângă şi trimite la Omrani.

ÎNCĂ UN FOTBALIST REVITALIZAT DE MARIUS ŞUMUDICĂ. ”DAN PETRESCU ŞI EDI IORDĂNESCU NU AU REUŞIT SĂ FACĂ ACESTE LUCRURI CU EL”
CFR Cluj evoluează în Bosnia, pe terenul celor de la Borac Banja Luka, marţi, de la ora 21.

CFR joaca astazi meciul decisiv pentru a ramane in Liga Campionilor. Returul cu Banja Luka este transmis de Look Sport Plus, de la ora 21:00
.

CFR şi Universitatea Craiova îşi dau întâlnire în această seară pe Naţional Arena, în duelul pentru primul trofeu al sezonului. La Focus Sport, de la 18:55, vă spunem ce l-a supărat pe Şumudică, înaintea Supercupei
.

CFR CLUJ NEAGĂ UN CONFLICT ÎNTRE RONDON ŞI ŞUMUDICĂ. BILAŞCO: "ERA A TREIA VARIANTĂ DE ATACANT, VOIA SĂ PLECE. E FOARTE POSIBIL SĂ MAI VINĂ JUCĂTORI"
Atacantul venezuelean Mario Rondon (35 de ani) şi-a reziliat înţelegerea cu CFR Cluj, deşi mai avea un an de contract.