O grevă spontană a angajaţilor feroviari a declanşat haos în România! Circulaţia trenurilor din toată ţara a fost afectată. Mii dacă nu zeci de mii de călători au stat astăzi ore bune în gări, fără să ştie dacă trenurile lor vor mai sosi sau nu. Abia la ora 5 garniturile s-au pus din nou în mişcare. Angajaţii din sistemul feroviar sunt nemulţumiţi de amânarea legii care prevede majorarea salariilor din sistem cu 30 de procente.
În Gara de Nord din Capitală, cuvântul de ordine al zilei fost incertitudine . Călătorii au privit nedumeriţi spre tabela de la sosiri şi la plecări, unde apăreau doar întârzieri. Din când în când, în difuzoare se auzea…
Călătorii au avut două variante: să aştepte pentru o perioadă nedefinită sau să îşi recupereze banii pe bilet.
Pentru turiştii străini a fost şi mai greu.
Circulaţia feroviară a fost blocată în toată ţara
Protestul spontan a apărut ca semn de nemulţumire pentru că guvernul a amânat cu un an legea personalului feroviar. Care prevedea şi creşteri salariale. Fără actul normativ, salariile îngheaţă. Primii care au oprit lucrul, la ora 8 dimineaţa, au fost angajaţii care se ocupă de repararea locomotivelor. Gestul lor a fost urmat apoi de toţi feroviarii.
Directorii CFR au anunţat că vor face sesizare la organele de urmărire penală, deoarece greva angajaţilor este ilegală.
Circulaţia a peste 100 de trenuri a fost afectată.