Vacile de la Cernobîl s-au sălbăticit şi şi-au creat propria „lume”. Comportamentul animalelor i-a uimit pe cercetători
Vacile de la Cernobîl s-au sălbăticit s-au organizat într-o turmă „spontană”, dar prezintă comportamente diferite de cele tipice animalelor pe care suntem obişnuiţi să le observăm în ferme.
Lenea e boală, nu moft
Cercetătorii americani susţin că delăsarea cronică nu este un simplu moft.
Radonul, pericolul din pereţii caselor. Cercetători: Reabilitarea termică a clădirilor creşte concentraţia acestui gaz cancerigen
Reabilitarea termică a clădirilor, în special a grădiniţelor şi şcolilor, va duce la o concentraţie şi mai mare de radon, o substanţă cancerigenă, avertizează cercetători ai Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca.
Comisia Europeană sprijină cercetătorii cu 822 de milioane de euro în 2021
Comisia Europeană a anunţat, marţi, noi cereri de propuneri pentru a sprijini formarea, dezvoltarea competenţelor şi evoluţia carierei cercetătorilor în cadrul Acţiunilor Marie Sklodowska-Curie (MSCA), programul emblematic de finanţare al UE din cadrul programului Orizont Europa, dedicat .
Cum funcţionează un nou posibil tratament antiviral împotriva Covid, identificat în SUA de o echipă de cercetători
Cercetători americani au identificat un nou posibil tratament antiviral eficient împotriva COVID-19, potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (NIH - National Institute of Public Health) şi publicat în revista Science.
Cercetătorii americani au descoperit un nou posibil tratament antiviral pentru Covid-19
Cercetători americani au identificat un nou posibil tratament antiviral eficient împotriva COVID-19, potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (NIH - National Institute of Public Health) şi publicat în revista Science, relatează vineri EFE.
Cercetătorii au descoperit o posibilă nouă mutaţie a virusului în Brazilia
O posibilă nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2 a fost detectată în mai multe regiuni din Brazilia, a anunţat vineri Laboratorul Naţional de Calcul Ştiinţific (LNCC), aflat în subordinea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei, informează agenţia Xinhua.
O echipă de cercetători recomandă întâzierea administrării celei de-a doua doze de vaccin Pfizer
O echipă de cercetători a cerut miercuri guvernelor să amâne administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID19 dezvoltat de Pfizer, despre care ei afirmă că are o eficacitate de 92,6% după prima doză, relatează joi Reuters.
Cercetătorii israelieni anunţă că au realizat medicamentul care învinge COVID în doar 5 zile
Două echipe de medici şi cercetători din Israel au anunţat că au creat medicamentele care înving boala provocată de coronavirus în mai puţin de o săptămână, chiar şi în cazul pacienţilor aflaţi în stare critică, relatează ynetnews.
O terapie genică ce ar putea întârzia îmbătrânirea, dezvoltată de o echipă de cercetători din China
O echipă de oameni de ştiinţă din Beijing a dezvoltat o nouă terapie genică ce poate inversa unele dintre efectele îmbătrânirii la şoareci şi le poate extinde viaţa, reuşită care ar putea contribui în viitor la obţinerea unui tratament similar pentru oameni.
Noua tulpină de coronavirus care se răspândeşte în Marea Britanie are mutaţii majore - cercetători
Mutaţiile includ schimbări ale proteinei cu ”ţepi” pe care coronavirusul SARS-CoV-2 o foloseşte pentru a infecta celulele umane, a anunţat un grup de cercetători care urmăresc genetica virusului