Comisia Europeană a anunţat, marţi, noi cereri de propuneri pentru a sprijini formarea, dezvoltarea competenţelor şi evoluţia carierei cercetătorilor în cadrul Acţiunilor Marie Sklodowska-Curie (MSCA), programul emblematic de finanţare al UE din cadrul programului Orizont Europa, dedicat învăţământului doctoral şi formării post-doctorale, informează un comunicat de presă.
Cu un buget total de 6,6 miliarde euro pentru perioada 2021 - 2027, Acţiunile Marie Sklodowska-Curie sprijină cercetători din întreaga lume, în toate etapele carierei lor şi în toate disciplinele. Ele se adresează şi instituţiilor, prin sprijinirea unor programe de doctorat şi postdoctorale excelente, precum şi a unor proiecte colaborative excelente de cercetare şi inovare, prin sporirea atractivităţii şi a vizibilităţii instituţiilor la nivel mondial şi prin încurajarea cooperării dincolo de mediul academic, inclusiv cu marile companii şi cu IMM-urile.
"Criza a demonstrat valoarea comunicării dovezilor ştiinţifice către factorii de decizie şi către public, dar şi importanţa colaborării interdisciplinare. În acest context, Acţiunile Marie Sklodowska-Curie reprezintă un instrument crucial. De la lansarea sa, cu 25 de ani în urmă, şi până în prezent, programul a încurajat un număr tot mai mare de femei şi bărbaţi să urmeze cariere în domeniul cercetării, promovând atractivitatea Europei pentru talentele de vârf din întreaga lume", a declarat comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel.
În 2021, MSCA va pune la dispoziţie aproximativ 822 de milioane de euro pentru a finanţa cinci acţiuni principale prevăzute în programul de lucru. Astfel, reţelele doctorale MSCA - pun în aplicare programe de doctorat pentru formarea doctoranzilor atât în mediul academic, cât şi în alte sectoare, inclusiv în sectorul industrial şi în întreprinderi. Cererea de propuneri pentru 2021, cu un buget de 402,95 milioane euro, se deschide astăzi şi se va încheia la 16 noiembrie 2021.
agerpres.ro