O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc
O femeie în vârstă de 49 de ani a murit, marţi, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Botoşani, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.
Un paraşutist, grav rănit după ce ar fi căzut în gol, pe Aeroclubul Târgu Mureş
Un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns, marţi, la UPU SMURD Târgu Mureş în stare gravă după ce a efectuat un salt cu paraşuta şi, din primele informaţii, aceasta nu s-ar fi deschis, precizează surse medicale.
Un bărbat fără semne vitale, după ce a căzut de la înălţime, a fost resuscitat de paramedici
Un bărbat de 46 de ani a căzut, joi, de la înălţime, în localitatea Tiocu de Jos, unde efectua lucrări la un acoperiş, şi a fost resuscitat de paramedici, după ce acesta a fost găsit fără semne vitale.
Un bătrân a murit după ce a căzut într-o fântână adâncă de opt metri
Un bărbat de 84 de ani a murit după ce a căzut, luni, într-o fântână adâncă de opt metri, din satul Câmpuri Surduc, trupul bătrânului fiind recuperat de pompierii militari, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Un bărbat a căzut pe o scară interioară a blocului, de la etajul şase. Ipoteza principală: sinuciderea
Incidentul s-a produs vineri dimineaţa, 25 martie, în cel mai mare cartier din Râmnicu Vâlcea.
Ambasadoarea Italiei în Australia a murit după ce a căzut de la balconul casei
Ambasadoarea Italiei în Australia a murit după ce a căzut de la balconul casei sale din oraşul Foligno, conform informaţiilor apărute duminică în presă, transmite luni dpa.
Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o stâncă, în zona Lacul Roşu; trupul a fost recuperat de salvamontişti
Un bărbat din Gheorgheni a murit, vineri seara, după ce a căzut de pe o stâncă, în zona Lacul Roşu, trupul acestuia fiind recuperat în timpul nopţii de salvamontişti, după o intervenţie dificilă, de mai multe ore.
Rubla a căzut puternic, iar bursa de la Moscova a pierdut 6 la sută din valoare într-o zi
Cu toate pregătirile Rusiei din ultimii ani de a-şi creşte imunitatea în faţa unor sancţiuni, efectele se resimt.
Supravieţuirea miraculoasă a unui copil de 3 ani care a căzut de la etajul al treilea al unui bloc
Micuţul a fost dus de urgenţă la Spitalul Sfântul Pantelimon din Focşani, unde a fost supus unor investigaţii medicale de specialitate.
Anchetă a poliţiştilor după ce o femeie a căzut de la etaj la un spital din Târgu Mureş
Poliţiştii au deschis o anchetă, vineri, după ce o femeie a căzut de la etaj la un spital din Târgu Mureş.