Un bărbat fără semne vitale, după ce a căzut de la înălţime, a fost resuscitat de paramedici

Un bărbat fără semne vitale, după ce a căzut de la înălţime, a fost resuscitat de paramedici

Un bărbat de 46 de ani a căzut, joi, de la înălţime, în localitatea Tiocu de Jos, unde efectua lucrări la un acoperiş, şi a fost resuscitat de paramedici, după ce acesta a fost găsit fără semne vitale.

"Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej au intervenit pentru salvarea unui bărbat căzut de la înălţime în localitatea Tiocu de Jos. O autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD şi unul SAJ s-au deplasat la faţa locului unde au găsit un bărbat, în vârstă de circa 40 de ani, fără semnale vitale. Salvatorii au aplicat imediat manevre de resuscitare care au reuşit să readucă semnalele vitale bărbatului. Acesta a fost transportat la spital cu un echipaj SMURD pentru îngrijiri de specialitate", informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor de securitate a muncii.

"La data de 12 mai a.c., în jurul orei 8,30, Poliţia municipiului Gherla a fost sesizată despre căderea de la înălţime a unui bărbat care efectua lucrări de reparaţie pe acoperişul unei clădiri, în localitatea Tiocu de Jos, comuna Corneşti. Bărbatul de 46 de ani, din municipiul Gherla a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracţiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, urmând a fi stabilite împrejurările în care s-a produs incidentul", informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt