Poliţiştii au deschis o anchetă, vineri, după ce o femeie a căzut de la etaj la un spital din Târgu Mureş.
"În cursul acestei zile, (...) poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că la o unitate spitalicească din Târgu Mureş, o persoană a căzut de la înălţime. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că cele sesizate se confirmă", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.
Conform aceleiaşi surse, din primele cercetări a reieşit că este vorba de o femeie care a fost găsită în exteriorul clădirii unităţii medicale, pe o platformă situată la etajul cinci, posibil căzută de la un etaj superior.
Femeia de 35 de ani, domiciliată în municipiul Topliţa, a suferit vătămări corporale, fiind preluată de personalul medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
agerpres.ro