Primul hotel plutitor din lume, inaugurat în Australia în urmă cu 33 de ani, rugineşte astăzi într-un port din Coreea de Nord
Primul hotel plutitor din lume, inaugurat în urmă cu 33 de ani, a ajuns să ruginească într-un port nord-coreean aflat în apropierea Zonei Demilitarizate care desparte cele două Corei, informează CNN Lansat ca un resort de cinci stele în 1988, hotelul neobişnuit urmează să fie distrus.
Fetiţă găsită după aproape trei săptămâni
Australia se bucură de o poveste cu final fericit! La aproape trei săptămâni de la dispariţie, Cleo Smith , fetita de patru ani răpită de lângă părinţi în timp ce era intr-un camping, a fost găsită! Cazul a ţinut cu sufletul la gura intreaga ţară şi a făcut inconjurul lumii .
Australia şi-a redeschis graniţele
Australia, ţara cu cel mai lung lockdown din lume, şi-a redeschis graniţele după 600 de zile! Cu această ocazie,aeroportul din Sidney a devenit scena unor reuniuni emoţionante, mai ceva ca în filme! Înarmaţi cu flori, membriifamiliilor care au fost nevoiţi să stea departe unii de alţii .
Coronavirus: Australia şi-a redeschis pentru prima dată graniţele după o pauză de aproape 600 de zile.
Australia şi-a redeschis pentru prima dată graniţele de la începutul pandemiei de coronavirus, luni, după o pauză de aproape 600 de zile, iar acest eveniment a stat la baza unor scene emoţionante petrecute pe aeroportul din Sydney, informează AFP.
Jaf în stil australian
Un jaf cu totul inedit a avut loc într-un oraş din estul Australiei.
Australia îşi deschide graniţele după 18 luni în care australienii nu au putut călători
Australia va începe să îşi deschidă frontierele de luna viitoare, a anunţat vineri premierul australian Scott Morrison, la 18 luni după interdicţia impusă cetăţenilor acestei ţări de a călători în străinătate fără autorizaţie, informează AFP.
Drone de livrări, atacate de corbi. O companie din Australia a fost nevoită să-şi suspende activitatea
Un serviciu de livrare cu drone din capitala Australiei, Canberra, a fost nevoit să-şi suspende temporar activitatea din cauza corbilor care atacau dispozitivele.
Cutremur de 6 grade în Australia
Un cutremur cu o magnitudine de 6 grade pe scara Richter a avut loc în această dimineaţă în Australia, la 200 de kilometri nord-est de Melbourne dar a fost resimţit chiar şi în statele aflate la 900 de kilometri depărtare.
Franţa îşi recheamă ambasadorii din SUA şi Australia, după scandalul contractului anulat pentru construcţia de submarine: „Un cuţit în spate”
Franţa a anunţat vineri că a decis să-şi recheme ambasadorii din Statele Unite şi Australia pentru consultări, după ce Australia a încheiat un acord cu Statele Unite şi Marea Britanie, care a pus capăt unei achiziţii de submarine de concepţie franceză în valoare de 40 de miliarde de .
Australia va primi submarine nucleare într-un nou parteneriat cu SUA şi Marea Britanie împotriva Chinei. Franţa critică decizia
Statele Unite, care caută să îşi consolideze în toate direcţiile alianţele în faţa Chinei, au anunţat miercuri cu Australia şi Regatul Unit un vast parteneriat de securitate în zona indo-pacifică, incluzând livrarea de submarine cu propulsie nucleară la Canberra, notează AFP.
Copil salvat după 3 zile de la dispariţie
Un copil de 3 ani din Australia care suferă de autism, a fost salvat de autorităţi după 3 zile din momentul în care familia sa l-a dat dispărut.
Primul deces în urma vaccinării cu Pfizer
Noua Zeelandă a raportat primul deces în urma vaccinării cu serul Pfizer-BioNTech.