Primul hotel plutitor din lume, inaugurat în urmă cu 33 de ani, a ajuns să ruginească într-un port nord-coreean aflat în apropierea Zonei Demilitarizate care desparte cele două Corei, informează CNN
Lansat ca un resort de cinci stele în 1988, hotelul neobişnuit urmează să fie distrus. Pentru această clădire atipică, care a parcurs 16.000 de kilometri, acesta pare să fie sfârşitul călătoriei care a început cu oaspeţi aduşi cu elicopterul şi s-a încheiat cu o tragedie.
Hotelul a fost ideea lui Doug Tarca, un scanfadru şi antreprenor italian care s-a stabilit în oraşul australian Townsville, de unde organiza călătorii către recifurile din zonă. Lui i-a venit ideea să lase oamenii să petreacă noaptea în zonă, în 1983. Iniţial, acesta a vrut să ancoreze nave vechi de croazieră, însă şi-a dat seama că ar fi mai ieftin şi mai puţin dăunător mediului dacă ar construi un hotel plutitor.